Meghan Markle suferă o nouă lovitură în afaceri. Cu ce probleme se confruntă brand-ul său de lifestyle, As Ever

„Dacă Meghan Markle va vinde haine sub brand-ul As Ever, riscă să fie dată în judecată”, a declarat un avocat specializat în mărci comerciale.

Meghan Markle suferă o nouă lovitură în afaceri. Cu ce probleme se confruntă brand-ul său de lifestyle, As Ever

Documentele judiciare au dezvăluit că Meghan Markle se confruntă cu noi obstacole în lansarea brand-ului său de lifestyle, As Ever. RadarOnline.com a relatat că Ducesa de Sussex în vârstă de 43 de ani are interdicție de a vinde haine sub noul său brand din cauza unor probleme legate de marcă, cauzate de o companie de „fast fashion” din China numită „ASEVER.”

Potrivit publicației, conflictul a apărut atunci când Oficiul pentru Brevete și Mărci Comerciale din SUA (USPTO) a emis o „respingere parțială” a cererii sale de marcă în luna iulie, invocând similitudini între denumirile companiilor.

USPTO a adăugat:

„Înregistrarea mărcii solicitate este refuzată din cauza probabilității de confuzie.”

Un avocat specializat în mărci comerciale a declarat pentru RadarOnline.com: „Dacă va vinde haine sub brandul As Ever, riscă să fie dată în judecată.”

Mark Kolski, proprietarul unei companii de îmbrăcăminte din New York cu numele As Ever, și-a exprimat îngrijorările legate de conflictul de branding. El a spus pentru RadarOnline.com: „Am o afacere foarte mică, o afacere de familie. Practic sunt singur. Această nouă inițiativă beneficiază de puterea și banii de la Netflix. Chiar dacă aș vrea să fac ceva, nu cred că am la dispoziție armata de avocați și banii care stau în spatele acesteia.”

Kolski a adăugat că nu deține marca As Ever, dar consideră că are drepturi legale comune de a vinde îmbrăcăminte folosind acest nume, având în vedere că face afaceri sub acest brand din 2017.

Săptămâna trecută, Meghan Markle a anunțat că brand-ul său de lifestyle, „American Riviera Orchard”, va primi un nou nume. Cu doar câteva zile înainte de premiera serialului său marca Netflix, With Love, Meghan, programată pentru 4 martie, Ducesa de Sussex a dezvăluit că noul nume al afacerii sale va fi „As Ever.” Aceasta va fi lansată împreună cu emisiunea sa despre gătit, grădinărit și ospitalitate, semnând începutul unui nou capitol important în viața sa profesională.

În momentul anunțului, Meghan Markle a prezentat și un nou site web pentru As Ever, care include o fotografie cu fiica sa de 3 ani, Prințesa Lilibet. Pe 18 februarie, Ducesa a împărtășit vestea printr-un videoclip filmat în aer liber și postat pe Instagram, în care soțul ei, Prințul Harry, apare scurt, spunându-i „Se înregistrează” și întinzându-i telefonul.

„Secretul a fost dezvăluit”, a spus Meghan Markle zâmbind, purtând o cămașă albă și jeanși. „Sunt surprinsă că am reușit să păstrăm acest lucru atât de mult timp. În două săptămâni, emisiunea mea va fi lansată și sunt extrem de încântată. De asemenea, și afacerea mea, care știu că a stârnit multă curiozitate.”

Meghan Markle a explicat și motivația din spatele schimbării numelui brand-ului:

„Anul trecut m-am gândit că American Riviera sună grozav. Este cartierul meu, este porecla orașului Santa Barbara, dar mă limita doar la lucruri produse și cultivate în această zonă.”

„Apoi a intervenit Netflix, nu doar ca partener al emisiunii mele, ci și ca partener în afacerea mea, ceea ce a fost imens. Așa că m-am gândit mult la asta și am așteptat momentul potrivit pentru a dezvălui un nume pe care l-am înregistrat încă din 2022. Acesta este momentul, iar numele este As Ever”, a dezvăluit Meghan.

Meghan Markle a explicat că noua sa companie reprezintă o continuare a fostului său blog de lifestyle, The Tig:

„As Ever înseamnă, în esență, așa cum a fost întotdeauna, iar dacă mă urmăriți din 2014, de pe The Tig, știți că am iubit mereu gătitul, creația handmade și grădinăritul – asta fac eu. Nu am mai avut ocazia să împărtășesc aceste lucruri cu voi în ultimii ani în același mod, dar acum pot. Așa că, pe măsură ce încep să apară detalii despre proiect, am vrut să aflați de la mine prima oară.”

Meghan Markle a confirmat și că noul brand va include produse alimentare, printre care și gemuri, făcând referire la pasiunea sa pentru acestea: 

„Desigur, vor fi și dulcețuri; cred că toată lumea știe deja că jam is my jam (gemul este pasiunea mea). Dar mai sunt atât de multe produse pe care le ador și pe care acum pot să le împărtășesc cu voi. Așa că abia aștept să le descoperiți! Mulțumesc, dragilor!”

Citește și:
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au moștenit talentul artistic al mamei lor, Kate Middleton. Imagini cu desenele realizate de aceștia

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people