Potrivit mai multor zvonuri din ultima vreme, familia regală britanică s-ar gândi să le propună lui Meghan Markle și Prințului Harry să locuiască o perioadă în Africa, după ce li se va naște copilul.
The Sunday Times, una dintre cele mai citite publicații din Marea Britanie, a scris recent despre cum consilierii lui Harry au lucrat la un plan de a le atribui un rol important Ducelui și Ducesei de Sussex, care va presupune munca în favoarea Commonwealth în ceea ce privește organizațiile caritabile și promovarea Marii Britanii. „Discuțiile sunt încă la început, însă planul urmărește să găsească o nouă modalitate prin care Marea Britanie să-și folosească abilitățile și puterea pentru a face un lucru bun, cel mai probabil în Africa”, le-a spus o sursă celor de la The Sunday Times.
Palatul Buckingham nu a negat afirmațiile, însă nici nu le-a confirmat, declarând: „Orice planuri viitoare în ceea ce-i privește pe Ducele și Ducesa de Sussex sunt doar speculații în acest moment. Nu au fost luate niciun fel de decizii în legătură cu rolurile lor viitoare. Ducele va continua să-și îndeplinească rolul de Commonwealth Youth Ambassador.”
Potrivit Sunday Times, planul ar fi fost întocmit de Sir David Manning, ambasadorul britanic în Statele Unite și consilier în atribuții constituționale și internaționale, iar Lord Geidt, secretarul privat al bunicii lor, Regina Elisabeta a II-a, ar fi fost implicat, de asemenea, în discuție. Publicația a scris și despre mărturiile unor surse din interiorul palatului care ar fi declarat că Harry și Meghan ar urma să primească un rol oficial în urma căruia ar sta în străinătate doi sau trei ani, și că orice decizie în legătură cu locul în care vor merge nu va fi luată până în anul 2020.
Africa reprezintă un loc special atât pentru Harry, cât și pentru Meghan. Prințul Harry și-a petrecut anul 2004 în Lesotho, iar mai târziu a înființat aici organizația Sentebale. În 2016, a mers alături de Meghan într-o mică excursie în Botswana, iar un an mai târziu, s-au întors pentru a aniversa ziua de naștere a Ducesei. De asemenea, Harry a vizitat țara și singur, ca parte a implicării lui în Rhino Conservation, numind-o „a doua casă”. După nunta regală din 2018, Prințul Harry și Meghan Markle au fost în luna de miere în Africa de Est.
Foto: Arhiva Revistei ELLE