Meghan Markle și Kate Middleton vor asista la partida de tenis dintre Serena Williams și Angelique Kerber, programată sâmbătă, de la ora 16:00. De asemenea, Kate va fi însoțită de soțul său, Prințul William, duminică, ziua următoare, pentru a viziona finala masculină.
Înainte de începerea meciului, Meghan și Kate le vor întâlni atât pe fostele campioane de tenis, cât și pe copiii de mingi cu care vor discuta despre ce înseamnă și ce presupune participarea la acest renumit turneu. Această activitate va fi apoi urmată de ocuparea locurilor în Loja Regală de unde cele două o vor privi pe Serena Williams concurând împotriva lui Angelique Kerber, dar și pentru doborârea recordului de 24 de titluri Grand Slam, performanță stabilită de Margaret Court și nemaiatinsă din 1970 până în prezent.
Nu este o surpriză faptul că cele două Ducese s-au decis să ia o pauză și să se distreze privind meciul de tenis. Kate este patroana cluburilor All England Lawn Tennis și Croquet și un fan dedicat al acestui sport, în timp ce Meghan o susține pe prietena sa apropiată, Serena Williams.
Potrivit Daily Mail, prietenia dintre Williams și Meghan a început de la prima lor întâlnire din cadrul unui eveniment de fotbal caritabil în 2014. Vedeta de tenis a fost invitată la nunta regală din luna mai, iar cele două au petrecut recent timp împreună cu prilejul Audi Polo Challenge, unde i-au susținut, evident, pe Prinții Harry și William.
Revenind la cele două Ducese, acestea au participat la mai multe evenimente publice împreună de la logodna Prințului Harry cu Meghan Markle. Primul dintre acestea a fost în 2017, la slujba de Crăciun, iar la scurt timp după, în luna februarie, cuplurile regale și-au făcut apariția la Royal Foundation Forum, urmând ca în luna martie, să celebreze împreună Ziua Commonwealth. După nunta regală din mai, prima apariție a celor două a fost la ceremonia Trooping the Colour, în cadrul căreia Meghan și Kate au făcut cu mâna de la balcon. Acest eveniment a fost succedat de botezul Prințului Louis de luni, 9 iulie, iar marți au fost văzute împreună la sărbătorirea centenarului de la înființarea Royal Air Force.
Citește și:
Ce spun experții în limbajul trupului despre relația dintre Meghan Markle și Kate Middleton
Text: Monica Olaru
Foto: Arhiva Revistei ELLE