Meghan Markle și-a întrerupt vizita din Fiji, fiind nevoită să părăsească de urgență piața aglomerată în care se afla, din motive de securitate. Evenimentul s-a produs la scurt timp după ce a ținut un discurs emoționant despre experiența sa din facultate.
Planul vizitei includea o perioadă de 20 de minute petrecută alături de femeile care dețin diverse standuri în piață și sunt implicate în proiectul inițiat de Națiunile Unite, „Markets for Change”. Ducesa de Sussex a petrecut doar șase minute în piață, după care a fost escortată afară de securitate. Unul dintre agenții de securitate a spus că în încăpere era „cald, umed și inconfortabil de aglomerat”, mai mult decât s-ar fi așteptat.
Una dintre femeile care lucrează în piață s-a arătat dezamăgită de incident. „Am început să ne pregătim pentru vizită în urmă cu trei săptămâni și trebuia să ne întâlnim cu ea, însă a plecat fără să ne salute măcar”.
În tot acest timp, Prințul Harry a plantat un copac cu aceeași lopată pe care a folosit-o și Regina Elisabeta a II-a în același scop, în 1953. Mai devreme în aceeași zi, Meghan Markle a ținut primul discurs din acest turneu regal, adresându-se studenților și profesorilor de la Universitatea South Pacific din Suva, Fiji. Ducesa de Sussex a împărtășit cu cei prezenți propria sa experiență din facultate, imediat după ce i-a salutat cu tradiționalul „Bula vinaka!”.
„Ca și absolventă a unei universități, cunosc personal sentimentul de mândrie și entuziasm care vin odată cu includerea în această instituție. Din momentul în care primești scrisoarea de admitere, examenele pentru care petreci nenumărate nopți studiind, prieteniile de-o viață pe care le construiești cu colegii tăi și până la primirea diplomei, călătoria în educația superioară este una incredibilă, de impact și esențială. Sunt, de asemenea, conștientă de provocările de a-ți permite acest nivel de școlarizare, un impediment pentru mulți oameni din jurul lumii, inclusiv pentru mine. Prin burse, programe de ajutor financiar și muncă, unde câștigurile din job-ul meu din campus mergeau direct către taxa de școlarizare, mi-am putut permite să merg la universitate. Și, fără îndoială, a meritat fiecare efort depus”.
https://www.instagram.com/p/BpSvOy-F9_i/?tagged=royaltour
Ducesa de Sussex le-a vorbit studenților și despre importanța dreptului la educație, în special pentru fetele și femeile din țările mai puțin dezvoltate. Meghan a anunțat și implementarea a două noi burse care vor sprijini profesoarele din școală, concluzionând discursul. „Soțul meu Harry și cu mine vă dorim foarte mult succes în continuarea studiilor și a muncii. Eforturile voastre vor ajuta la crearea unui viitor mai bun atât pentru voi, cât și pentru comunitățile din care faceți parte'.
Meghan Markle a studiat la Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois, după care și-a obținut dubla specializare în teatru și relații internaționale, fiind membră a sororității Kappa Kappa Gamma.
Ducesa de Sussex a ales să poarte pentru vizita din Fiji o rochie înflorată semnată de Figue și o geantă confecționată de femeile din piață.Vizita a marcat ziua cu numărul nouă din turul regal pe care Prințul Harry și Meghan Markle îl vor termina în cursul săptămânii viitoare.
Foto: Instagram