Meghan Markle i-a scris o scrisoare emoționantă tatălui său, Thomas Markle, după nunta regală

Meghan Markle i-ar fi scris o scrisoare emoționantă tatălui ei, Thomas Markle, după ce acesta a lipsit de la nunta regală.

Dacă te gândeai că Meghan Markle a scăpat de drama legată de familia ei, te înșeli. În ultimele zile știrile despre familia Ducesei de Sussex au apărut din nou, după ce o persoană apropiată de Meghan a dezvăluit că aceasta i-ar fi trimis o scrisoare lui Thomas Markle, după ce acesta a decis să lipsească de la nunta regală, în urma scandalului provocat de fotografiile înscenate.


Potrivit unui reportaj realizat de People cu prietenii apropiați ai Ducesei de Sussex (toți și-au păstrat anonimatul în articol), există mai multe lucruri pe care nu le cunoaștem despre relația dintre Meghan și tatăl ei. Cel mai important ar fi însă faptul că Thomas Markle o poate contacta pe Ducesă, deși el a susținut în presă că nu mai poate lua legătura cu ea.

„Știe cum să o contacteze. Numărul ei de telefon nu s-a schimbat. Nu a sunat niciodat, nu i-a dat mesaj niciodată. Este foarte dureros, deoarece Meghan a avut întotdeauna atât de multă grijă. Cred că ea se va simți mereu devastată de ceea ce a făcut. În același timp, pentru că este fiica lui, ea are multă simpatie pentru el', a declarat o prietenă apropiată pentru People.


În plus, tot aceleași surse susțin că Meghan se aștepta ca tatăl ei să fie prezent la nuntă, chiar și în urma scandalului cu paparazzi, însă Thomas a fost cel care a întrerupt comunicarea:

„Meg și Harry este în continuare foarte concentrați să îl aducă în Londra. Nu a existat niciodată discuția ‘Acum știm ce a făcut, va avea probleme. Tom nu i-a răspuns ei la telefon, nu i-a răspuns nici lui Harry', a declarat sursa, adaugând că Meghan a aflat din presă că tatăl ei a suferit un infarct și că va lipsi de la nuntă, iar acest lucru a îngrijorat-o:

„A doua zi, de dimineață, când mașina a sosit acolo, el nu a urcat. Meg a auzit că a avut un infact și l-a sunat și i-a trimis mesaje, chiar și în noaptea de dinaintea nunții. Spunea, ‘Te rog răspunde. Te iubesc, mi-e teamă. A fost la nesfârșit.'

Așa cum bine știi, Thomas Markle nu și-a condus fiica la altar, locul lui fiind ocupat de Prințul Charles, actualul socru al Ducesei.

Lucrul și mai emoționant și dureros este faptul că Meghan i-ar fi scris o scrisoare tatălui ei după nuntă, cerându-i să îndrepte lucrurile, fără a implica presa.


„După nuntă ea i-a scris o scrisoare. I-a spus, ‘Tată, am inima frântă. Te iubesc. Am un singur tată. Te rog oprește-te din a mă victimiza prin presă pentru a ne putea repara relația. Pentru că de fiecare dată echipa ei a venit și a întrebat-o ce este adevărat din spusele tatălui ei, era ca o săgeată în inimă. Tatăl ei îi scrie în schimb o scrisoare lungă și o încheie cerându-i o poză. Și ea a simțit că ‘Asta este opusul a ceea ce spun eu. Îți spun că nu vreau să comunicăm prin media și tu îmi ceri să o fac. Ai înțeles ceva din ceea ce am vrut să zic?', a spus una dintre prietenele lui Meghan.


Desigur, având în vedere că aceste persoane și-au păstrat anonimatul, este imposibil să știm cât de apropiate sunt de Meghan în realitate și, dacă Ducesa știa ceva înainte ca acestea să vorbească cu presa. În plus, se pare că birourile de presă de la Palatul Kensington și Palatul Buckingham nu știau nimic despre aceste interviuri până ca acestea să apară, așadar familia regală nu și-a exprimat acordul pentru publicarea acestor informații.

Citește și:
Thomas Markle scrie o carte despre copilăria fiicei lui, Meghan Markle

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people