Meghan Markle s-a inspirat din imagini de pe Pinterest pentru machiajul de nuntă

Meghan Markle s-a inspirat de pe Pinterest pentru machiajul de nuntă, iar asta ne demonstrează încă o dată că este la fel ca noi toți.

Machiajul purtat de Meghan Markle în ziua nunții a devenit o sursă de inspirație, toată lumea fiind surprinsă de simplitatea și naturalețea look-ului ales de Ducesă pentru o zi importantă din istorie.


Make-up artistul care s-a ocupat de machiajul lui Meghan, Daniel Martin, a explicat că ei au ales împreună machiajul și s-au inspirat de pe Pinterest. „Nu am făcut încercări cu ea înainte, deoarece nu găseam timpul necesar. Știam ce îi place și ce nu. Am schimbat câteva imagini de pe Pinterest prin mesaje', a declarat acesta pentru podcast-ul Gloss Angeles.

Daniel Martin a declarat că această platformă este incredibilă pentru orice mireasă, deoarece simte că acela este momentul ei „de covor roșu'. Make-up artistul a explicat și cum a ajuns la un machiaj atât de natural. „Simt că nu te poți îndepărta prea mult pentru cine vrei să fii față de cine ești, deoarece ultimul lucru pe care ți-l dorești este să te uiți la imagini și să te gândești ‘nu mă simțeam confortabil arătând așa. Trebuie să știi cine ești.'


Daniel și Meghan Markle se cunosc încă din 2011, așadar faptul că el i-a realizat machiajul nu a fost un lucru atât de neobișnuit, „s-a simțit cum o prietenă mi-a cerut să o ajut pentru nuntă'. Acesta și-a dat seama de importanța acestui eveniment abia atunci când a văzut mulțimea de oameni care aștepta să o vadă pe Meghan.

Make-up artistul a explicat apoi și cum a decurs procesul. „Aveam telefoanele închise. Nu știam ce se întâmplă afară. A fost un moment pe care mi-l voi aminti pentru totodeaună. Însă trebuie să fiu sincer, este puțin în ceață deoarece s-au întâmplat atât de multe lucruri în acele 15 ore.'

Daniel Martin a dezvăluit și câteva detalii despre personalitatea Ducesei de Sussex, spunând că este „cea mai relaxată persoană'. Acesta și-a amintit și cum a decurs totul în acea zi, „acea dimineață a fost ușoară. Nimic nu ne-a deranjat. Ea este aceeași persoană.'

Citește și:
Nunta regală: ce ne-a plăcut la coafura și machiajul lui Meghan Markle

Foto: Arhiva Revistei ELLE


Cât de bine îți cunoști tenul? Completează testul ACUM și câștigă super premii de la La Roche Posay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people