Meghan Markle & rochia de mireasă: verdictul stiliștilor ELLE

La cât s-a scris zilele acestea despre Meghan Markle & rochia de mireasă pe care a purtat-o la nunta ei, probabil că sunt puține detalii care să îți fi scăpat. Stiliștii ELLE îți spun ce au înțeles ei din ținuta despre care se va vorbi tot anul.

Despre Meghan Markle & rochia de mireasă pe care a purtat-o la nunta ei cu Prințul Harry al Marii Britanii s-a scris și s-a vorbit cu multă vreme înainte de eveniment, iar în timpul acestuia și în zilele care s-au scurs de la nuntă cu atât mai mult.


Meghan Markle & rochia de mireasă: tot ce trebuie să știi

Palatul a comunicat constant, pe măsură ce evenimentele se derulau, toate detaliile despre ținuta purtată de Meghan Markle & rochia de mireasă oarecum atipică aleasă de ea. Așa încât am aflat în timp real că designerul a fost Claire Waight Keller (care a mai lucrat pentru Chloe și Pringle of Scotland), care este în acest moment prima femeie din fruntea istoricei case franceze Givenchy. Apoi ni s-a spus că mireasa și designerul au lucrat împreună la conceperea rochiei, pe care Meghan Markle și-a dorit-o minimalistă, elegantă și relaxată. Rezultatul a fost o rochie spectaculoasă în simplitatea ei, cu cele șase cusături plasate strategic, cu decolteul deschis și cu trena discretă. Realizată din mătase, rochia a fost pusă în valoare de voalul care spunea câte ceva despre fiecare dintre cele 53 de țări din Commonwealth (reprezentate de câte o floare locală brodată de mână), și pe care Meghan a ales să adauge două flori cu semnificație ceva mai personală – Wintersweet sau arbustul zânei, care crește lângă palatul Kensington, și mac californian, din statul ei natal.


Meghan a accesorizat rochia de mireasă cu tiara din platină cu diamante a Reginei Mary, datând din 1932, și cu o piesă centrală realizată în 1893, dar și cu cercei și o brățară Cartier.

Stiliștii ELLE despre Meghan Markle & rochia de mireasă

Cum tot mapamondul a avut opinii despre Meghan Markle & rochia de mireasă aleasă de ea, dăm acum cuvântul specialiștilor. Fashion editorii ELLE îți spun cum au perceput ei ținuta purtată de Meghan.

Maurice Munteanu, fashion editor ELLE:

Despre insuportabila ușurătate a unei rochii de mireasă

Majoritatea părerilor despre Meghan Markle & rochia de mireasă de la nunta regală sunau în felul următor – „prea simplă’, „nu și-a dat interesul’, „nu ieșea prin nimic în evidență’ etc.

Sigur, faptul că a ales să poarte o creație semnată Claire Waight Keller pentru Givenchy corespunde tradiției – Claire Waight Keller este un designer britanic. Dar, mai presus de orice, mi se pare mult mai important faptul că Meghan Markle a arătat firesc, chiar dacă s-a căsătorit cu un prinț – nu a arătat ca într-un basm Disney reinterpretat, a oferit o lecție despre eleganță și normalitate.


Și a doua rochie, cea îmbrăcată la recepție, realizată de Stella McCartney, se înscrie în aceeași linie estetică – simplă, dar statuară.

Am stat să mă gândesc, citind multe dintre comentarii, cum ar fi fost să apară înveșmântată în paiete & danteluri, plină de bijuterii, cu un coc monumental și un machiaj de ceară! Păi, nu ar fi fost bine!

Felicitări, Meghan! Ai demonstrat unei lumi întregi că „less is more’, într-un moment când e nevoie de asta mai mult decât niciodată.


Domnica Mărgescu, fashion director ELLE

Meghan Markle a avut, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai frumoase rochii de mireasă pe care le-am văzut vreodată. Trena imensă, umerii pe jumătate dezgoliți, silueta impecabilă, lipsa de accesorii, broderii sau dantele și zecile de ore petrecute de către Markle împreună cu designerul Clare White Keller de la Givenchy au avut drept rezultat o rochie care îmi va rămâne multă vreme întipărită în minte și care mă va inspira. Sensul expresiei less is more’ este, parcă, inventat pentru rochia Givenchy Haute Couture a proaspetei ducese de Sussex!


Cristina Crăciun, fashion editor ELLE

Am asistat la luni întregi de speculații în ceea ce privește rochia de mireasă a lui Meghan Markle pentru ziua în care urma să devină Ducesă de Sussex. S-au vehiculat multe nume și mai ales multe sume de bani la agențiile de pariuri, cele mai populare variante fiind Ralph & Russo, Erdem sau Stella McCartney, în orice caz, un designer sau o casă de moda britanică. Și iată că, în momentul în care s-a dat jos din mașină, toată lumea a avut un șoc’, rochia fiind o creație Givenchy! Este adevărat că directorul artistic Givenchy este Clare Waight Keller, un designer britanic, dar chiar și așa, cine a pariat pe Givenchy cred că a făcut o avere sâmbătă.
Lăsând aceste detalii la o parte, un alt aspect poate surprinzător pentru unii a fost simplitatea rochiei, mulți așteptându-se la ceva mult mai opulent, mai ales din perspectiva costului vehiculat, nu mai puțin de 400.000 de dolari! Personal, nu am crezut nici o secundă că se va atinge această suma, fiind convinsă că Meghan Markle va opta pentru ceva mult mai simplu, dar chiar și pe mine m-a surprins tonul ultra-minimalist al ținutei.


Referințele Givenchy din perioada în care fondatorul casei, Hubert de Givenchy, o îmbrăca pe Audrey Hepburn sunt evidente, singurul accesoriu’ mai opulent fiind voalul interminabil cu care Megham Markle și-a făcut intrarea în capela St. George și diadema pe care i-a împrumutat-o chiar Regina Marii Britanii, o capodoperă primită de Elizabeth în anul încoronării.

Pe mine m-a impresionat decența de care a dat dovadă și mesajul transmis prin această alegere, prin care, practic, le-a dat peste nas tuturor cârcotașilor care au caracterizat-o parvenită, disperată să fie în centrul atenției, Meghan Markle înțelegând foarte bine că nu avea nevoie de o rochie opulentă pentru ca toate privirile să fie asupra ei, alegând calea simplității și a bunului gust.
Sper doar ca viitoarele mirese să înțeleagă și ele că, uneori (de fapt de cele mai multe ori), less is more, și că o alegere elegantă și atemporală este o variantă mult mai wow decât orice rochie cu aplicații prețioase sau volume exagerate! Mai ales când este susținută de un machiaj natural și o coafură lejera, neînecată în tone de fixativ!


Iar rochia Stella McCartney purtată la recepția de după, în același ton minimalist, nu a făcut decât să puncteze și mai bine acest stil curat și elegant! Concluzia? Impecabilă cap-coadă, Ducesa de Sussex s-a impus din prima ca un nou style icon care ne va surprinde, cu siguranță, în viitor prin alegerile ei vestimentare!

Citește și:
IMAGINI de la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle

Foto: Hepta, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people