Potrivit unor surse apropiate familiei regale britanice, Meghan Markle era convinsă că există o conspirație împotriva ei încă din momentul în care s-a mutat la Palatul Kensington împreună cu Prințul Harry.
Perioada pe care Meghan Markle a petrecut-o ca membru al familiei regale britanice nu a fost lipsită de probleme, discuții și controverse, iar potrivit unor surse, fosta actriță nu a crezut niciodată că acest lucru este o coincidență.
Mai mult decât atât, Meghan Markle era convinsă că mai mulți dintre angajații de la curtea regală, dar și unii membri ai familiei erau „implicați într-o conspirație împotriva ei”, iar lucrurile au început încă din prima zi în care ea s-a mutat alături de Prințul Harry la Palatul Kensington.
Mai exact, Meghan credea că „scopul acestei conspirații era de a o discredita și de a-i strica reputația” pe măsură ce devenea din ce în ce mai clar că rolul ei în cadrul familiei regale britanice nu era unul lipsit de importanță.
„Ea era convinsă că există o conspirație împotriva ei și efectiv s-a autoizolat atunci când s-au mutat la Frogmore”, a declarat un prieten apropiat al actriței publicației The Sunday Times. „Cred că ea s-a simțit exclusă încă de la început. Nu era viața cu care ea era obișnuită și și-a dorit să schimbe lucrurile și să scape”.
„Meghan a început să se simtă izolată, iar acest lucru, combinat cu dorința ei de a fi din nou independentă din punct de vedere financiar a dus în mare parte la decizia ei și a Prințului Harry de a renunța la rolul de membri seniori ai familiei regale britanice„, a mai precizat sursa.
„Unul dintre lucrurile care au deranjat-o foarte mult pe Meghan a fost faptul că nu avea un venit”, a mai explicat sursa. Ea a muncit întotdeauna și se simțea neîmplinită. „A avea libertate din punct de vedere financiar, a fost unul dintre principalele motive care i-au determinat să își dorească această schimbare”, a mai precizat sursa.
În prezent, Prințul Harry și Meghan Markle locuiesc în Los Angeles, împreună cu fiul lor, Archie, într-o vilă luxoasă din Beverly Hills, al cărei proprietar este actorul și regizorul Tyler Perry. Vila lui Tyler Perry, estimată la 18 milioane de dolari, a fost construită în stil Toscan, are 8 dormitoare și 12 băi și este situată în complexul rezidențial cu circuit închis Beverly Ridge Estates.
Mai mult, în luna august va apărea și biografia oficială a cuplului, intitulată „Finding Freedom: Harry, Meghan and the Making of a Modern Royal Family”. Meghan speră că această carte va schimba opinia publicului și că va arăta adevăratul motiv pentru care aceștia au renunțat la titlurile regale. „Ea a spus că această biografie va da cărțile pe față și va arăta lumii că ei nu au avut de ales decât să părăsească viața regală”, a precizat un prieten apropiat al fostei actrițe. Sursa a continuat prin a spune și că Meghan își dorește ca oameni să vadă cum este ea cu adevărat și nu cum a fost portretizată de către tabloide.
Foto: Arhiva Revistei ELLE