Meghan Markle, dezvăluiri inedite despre începutul carierei de actriță: „Era vorba doar de frumusețe”

Meghan Markle a vorbit despre părțile mai puțin plăcute ale carierei sale, în care s-a simțit „tratată ca un obiect” din cauza frumuseții sale.

Meghan Markle, dezvăluiri inedite despre începutul carierei de actriță: „Era vorba doar de frumusețe”

Meghan Markle a dezvăluit că a renunțat la rolul său din emisiunea „Deal or No Deal” după 34 de episoade pentru că a fost „tratată ca un obiect” și forțată să se bronzeze cu spray și să poarte un sutien căptușit, fiind redusă la „bimbo” (n.r. persoană atractivă, dar neinteligentă), cuvântul care se află în centrul ultimului podcast Spotify cu Paris Hilton.

Ducesa de Sussex a declarat că a fost recunoscătoare pentru munca pe care o avea și banii primiți în timp ce încerca să reușească în cariera de actriță. Cu toate acestea, Meghan a spus că „nu i-a plăcut cum s-a simțit”, fiind „forțată să fie acolo numai pentru aspectul fizic”.

Meghan Markle, despre partea neplăcută a carierei sale de actriță

Vorbind în noul său podcast Archetypes cu Paris Hilton, intitulat „Breaking Down the Bimbo”, Meghan a spus că vrea ca fiica ei Lilibet să fie apreciată în primul rând pentru mintea ei, mai degrabă decât pentru frumusețe.

Meghan a apărut în sezonul doi al emisiunii „Deal or No Deal” de la NBC, în urmă cu 16 ani. Ea a stat mai întâi alături de servieta numărul 11 timp de două episoade, apoi s-a mutat la numărul 24. Ea a părăsit emisiunea la jumătatea sezonului.

„Am sfârșit prin a renunța la emisiune. Eram mult mai mult decât ceea ce era pe scenă. Nu-mi plăcea să mă simt forțată să fiu numai pentru aspectul fizic și atât. Și puțină substanță. Și așa m-am simțit eu la vremea respectivă, fiind redusă la acest arhetip specific, cuvântul bimbo.„, a spus Meghan.

Ducesa de Sussex a mai dezvăluit că și celelalte colege ale sale au trecut prin același tratament, fiind nevoite să își pună gene false, extensii în păr și să aibă un bronz impecabil:

Am primit chiar și vouchere de bronzare cu spray în fiecare săptămână, pentru că exista o idee foarte bine conturată, de exact cum ar trebui să arătăm. Era vorba doar de frumusețea noastră„.

Una dintre colegele de emisiune ale lui Meghan ripostează

Pe de altă parte, colega lui Meghan de platou a negat afirmațiile Ducesei de Sussex și a insistat pe faptul că fetele au fost alese în emisiune pe baza „personalității lor extrovertite”. Claudia Jordan, în vârstă de 49 de ani, care a apărut în „Deal or No Deal” timp de patru sezoane, a criticat-o pe Meghan pentru comentariile sale, explicând că emisiunea „nu le-a tratat niciodată ca pe niște bimbo” și că le-a oferit „atât de multe oportunități”.

„Pentru mai multă claritate, da, a obține o slujbă de modeling la un concurs nu ține neapărat de intelectul tău, dar în fiecare emisiune producătorii executivi au ales cinci modele cu cele mai sociabile și amuzante personalități pentru a plasa microfoane, despre care știau că se vor implica alături de concurenți.

sursa: Instagram

Claudia a explicat că i-a plăcut să lucreze la „Deal or No Deal” și a susținut că a contribuit la lansarea unei cariere importante pentru ea:

A fost o treaptă pe scara pe care am urcat timp de 25 de ani, care mi-a plătit toate facturile, m-a pus în fața a 13 milioane de oameni pe seară și m-a dus la participarea la Celebrity Apprentice, Celebrity Apprentice All Stars, la o campanie de conștientizare a cancerului la sân, la emisiunea Extra, la apariția în numărul 100 Most Beautiful al revistei People și la multe altele”, a continuat ea.

Citește și:
De ce a murit Nosfe la vârsta de 37 de ani. Rezultatul autopsiei

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people