Meghan Markle, acuzată că ar fi apelat la operații estetice pentru a semăna cu Kate Middleton

Cea mai recentă apariție a lui Meghan Markle a stârnit o adevărată controversă în mediul online.

Meghan Markle, acuzată că ar fi apelat la operații estetice pentru a semăna cu Kate Middleton

Cea mai recentă apariție a lui Meghan Markle a declanșat o adevărată controversă pe rețelele sociale. În acest weekend, Ducesa de Sussex a luat parte prin intemediul unui apel video la conferința TED a prietenei sale fotografe Misan Harriman, iar noul său look a fost intens dezbătut de internauții din întreaga lume. Pentru eveniment, Meghan a renunțat la buclele lejere care au consacrat-o, alegând de data aceasta să își îndrepte perfect părul. În plus, mulți au acuzat-o pe soția Prințului Harry că ar fi apelat la operații estetice și la lentile de contact pentru a semăna cât mai mult cu Kate Middleton.

„Alertă de chirurgie plastică? E trist că Meghan Markle vrea atât de mult să fie Kate Middleton”, a scris un utilizator de Twitter.

„Meghan Markle, care este geloasă și obsedată de Prințesa de Wales, poartă lentile de contact pentru a semăna cu Kate”, a adăugat o altă persoană, în timp ce un al treilea internaut a declarat că Markle „arată de parcă ar încerca să semene cu Kate… asta nu se va întâmpla”.

Alții, în schimb, au acuzat-o pe Meghan că și-a schimbat look-ul pentru a semăna cu alte vedete de la Hollywood. „Oare vrea să fie Jennifer Lopez, Kim Kardashian sau Jennifer Aniston aici?”. De asemenea, au existat și voci care au susținut faptul că Ducesa de Sussex ar fi apelat la mai multe operații estetice. „Cred că absența publică a lui Meghan a fost explicată. Și nu a avut nimic de-a face cu copiii”, a concluzionat un internaut, în timp ce un altul a scris că Markle și-ar fi făcut un „lifting facial” și ar fi apelat la „botox” și la fillere.

Evident, fanii Ducesei nu au lipsit de la această dezbatare, așa că au existat multe mesaje care infirmau faptul că aceasta și-ar fi modificat înfățișarea.

„Meghan nu și-a făcut operații estetice. Totul ține de lumină, de unghiuri și de contur”, a declarat un susținător. „O acuzi pe Meghan că are operații estetice, când întreaga ta personalitate online este generată de AI. Meghan nu are nevoie de chirurgie plastică!”, a mai scris un fan.

Citește și:
Prințul Harry aduce noi acuzații grave familiei regale britanice

Foto: Arhiva ELLE, captura video

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people