Megan Fox a publicat o imagine adorabilă cu cei trei copii, actrița publicând rar imagini în care apare alături de întreaga familie.
Megan Fox și soțul ei, Brian Austin Green, au intrat în spiritul sărbătorii de Halloween mai devreme, în timpul unei excursii cu copiii la Disneyland.
Actrița a postat pe Instagram sâmbătă o imagine rară cu cei trei copii, Noah Shannon Green, Bodhi Randsom Green și Journey River Green, aceștia purtând diferite costume de Halloween. Megan a dezvăluit și cât de dificil a fost să posteze această fotografie, postând un mesaj amuzant despre provocarea de a face o poză perfectă atunci când ai copii.
„Halloween-ul la Disneyland este întotdeauna distractiv, însă pot avea O poză de familie în care toată lumea se uită la aparat și avem toți o față aproape normală??”, a scris în descrierea imaginii făcute la parcul de distracții din California.
Megan Fox și Brian Austin Green au o viață privată, iar ultima dată când au publicat o imagine cu copiii lor a fost chiar anul trecut, tot de Halloween. Atunci Noah a avut un costum de majoretă zombie, Bodhi a fost costumat în personajul Gekko din desenul animat PJ Masks, iar Journey a avut un costum de miel.
Lui Noah îi place să se costumeze în rochii și să poarte peruci, lucru criticat însă de numeroase persoane. Cu toate acestea, atât Megan, cât și Brian Austin sprijină alegerile vestimentare făcute de fiul lor. „Am auzit de la unele persoane că nu sunt de acord cu asta. Ei nu sunt de acord ca el să poarte rochii. Lor le spun, ‘Nu-mi pasă’. Are 4 ani și dacă vrea să le poarte, le poartă. Sunt rochii sau ochelari sau papuci – orice ar fi. Este viața lui”, declara în 2017 Brian Austin Green.
„El este pasionat de modă și câteodată se îmbracă singur și îi place să poarte rochii și îl trimit la o școală foarte liberală, hippie, însă chiar și așa, aici în California, încă are în jurul lui băieți care îi spun ‘Băieții nu poartă rochii’ sau ‘Băieții nu poartă roz'”, a declarat Megan Fox în septembrie. „Și astfel trecem prin asta acum, încerc să îl învăț că trebuie să aibă încredere în el orice ar spune ceilalți. El s-a oprit din a purta rochii pentru o perioadă. A purtat una acum două zile la școală și când s-a întors acasă l-am întrebat, ‘Cum a fost? A avut cineva ceva de spus?’ Iar el mi-a spus, ‘Ei bine, toți băieții au râs când am intrat, dar nu-mi pasă, iubesc rochiile prea mult'”, a povestit actrița.
Foto: Profimedia