Meg Ryan, în vârstă de 57 de ani și Daisy True, fiica ei adoptivă în vârstă de 15 ani, s-au numărat printre celebritățile prezente la show-ul de modă Schiaparelli și au părut a se simți în largul lor la evenimentul desfășurat în cadrul Paris Fashion Week Haute Couture.
Cele două au stat în primul rând alături de vedete precum Celine Dion și Pixie Lott și au impresionat prin ținutele elegante și chic pe care le-au purtat la eveniment.
Meg și fiica ei au o relație foarte apropiată. Meg Ryan a adoptat-o pe Daisy din China, în 2006, când aceasta avea numai 14 luni. „Nu mi se pare deloc greu să o cresc pe Daisy', declara în 2007 actrița într-un interviu acordat revistei People. „Este un copil cuminte. Este foarte inteligentă și foarte generoasă. Îmi place mult faptul că este amuzantă. Ador acest lucru. Pur și simplu nu îmi mai pot imagina viața fără ea. Viața mea este este acum perfectă, este atât de bună pentru că Daisy face parte din ea'.
Meg Ryan a mai precizat atunci că procesul de adopție în China include un sistem asemănător unei loterii prin care copilul pe care îl primește spre adopție îi este desemnat în mod aleatoriu. „Cu toate acestea, sunt convinsă, absolut convinsă, că nu a fost nimic aleatoriu în întâlnirea cu Daisy', a mai precizat ea.
Citește și:
Nicole Kidman și Keith Urban au sărbătorit 13 ani de căsătorie, iar mesajele lor sunt emoționante
Foto: Arhiva Revistei ELLE