Matthew McConaughey a urmat exemplul lui Jennifer Aniston și și-a cont pe Instagram!
Matthew McConaughey a împlinit ieri vârsta de 50 de ani, iar cu această ocazie el le-a dat fanilor o veste neașteptată, și anume faptul că și-a făcut cont pe Instagram. El a fost foarte activ pe Twitter încă din anul 2009, însă a decis să nu își facă cont pe Instagram, până în acest moment.
El a postat pentru prima dată un video spunând cât de emoționat este și că își dorește să aibă o comunitate cât mai strânsă: „Când oamenii intră pe contul meu, vreau ca ei să mă vadă pe mine. Este un risc să mă arăt pe mine așa cum sunt și sunt puțin emoționat în legătură cu asta. Vreau să vă arăt cine sunt eu cu adevărat, să văd dacă vă interesează persoana mea, dacă ceea ce vă arăt vă place, dacă vă face să vă gândiți de două ori, dacă aveți anumite sentimente, dacă vă face să vă opriți pentru un moment și să faceți o plimbare.. haideți să ne distrăm în legătură cu asta”, a spus Matthew.
Matthew McConaughey a fost atât de entuziasmat în legătură cu faptul că și-a făcut cont pe Instagram, încât a împărtășit acest lucru și pe contul său de Twitter prin intermediul unui alt video. „Născut pe 4 noiembrie 1969. Astăzi am devenit oficial @officiallymcconaughey. Acesta este numele meu pe Instagram. Ne vedem acolo”, a spus actorul pe Twitter.
officially mcconaughey pic.twitter.com/hlafBlOJzf
— Matthew McConaughey (@McConaughey) 4 noiembrie 2019
Actorul este și profesor la Universitatea din Texas, la Austins Moody College of Communication și a primit urări și de la câțiva colegi de facultate. El și-a surprins fanii și colegii în momentul în care a anunțat că face parte din departamentul de Radio-Televiziune-Film. „La mulți ani și bine ai venit pe Instagram”, a comentat unul dintre aceștia.
Foto: Profimedia