Matthew McConaughey, imagini inedite surprinse alături de cei doi fii ai săi

Matthew McConaughey a fost surprins de către soția sa în timpul unui moment special alături de cei foi fii ai lor.

Matthew McConaughey, imagini inedite surprinse alături de cei doi fii ai săi

Matthew McConaughey poate adăuga hairstyling-ul pe lista numeroaselor sale talente. Recent, soția sa, Camila Alves McConaughey a împărtășit o fotografie în care îndrăgitul actor își petrece timpul cu cei doi fii ai săi, Livingston, în vârstă de 10 ani, și Levi, în vârstă de 14 ani. Levi a privit cum actorul, în vârstă de 53 de ani, l-a tuns foarte atent pe fratele său mai mic, alături de unul dintre câinii familiei care îl urmărea.

Băiatul de 10 ani avea o expresie îndoielnică pe față în timp ce stătea la tuns, într-un moment adorabil între tată și fii. Cu toate acestea, el a avut încredere în abilitățile actorului, care a decis să se ocupe personal de părul blond al fiului său.

„Apoi s-a întâmplat asta…💚💛💚💛💚💚”, a scris Alves McConaughey, în vârstă de 41 de ani, în descrierea fotografiei, pe care a împărtășit-o atât în engleză, cât și în portugheză.

Cuplul o are în comun și pe fiica Vida, care a sărbătorit luna trecută împlinirea vârstei de 13 ani într-o escapadă de familie în Hawaii, din care Alves McConaughey a împărtășit fotografii la începutul acestei luni. O imagine o arăta pe Vida purtând un tricou alb decupat și o coroană de flori în timp ce se uita la tortul ei aniversar, iar în spatele ei se afla Woody Harrelson.

„Unchiul @woodyharrelson se întreabă dacă tortul este vegan sau nu!!!! 🫣😂. Timpul zboară… 13! Tu ești raza mea de soare Vida!!! Numele tău explică totul despre tine, „viața” (#tb la sărbătorirea zilei ei de naștere în călătoria noastră de familie pe 3 ianuarie) 💚💛💚💛💚💛💚💛💛💛💚💛.”, a scris Alves McConaughey pe Instagram.

De asemenea, familia lui Matthew a sărbătorit ziua de naștere a lui Livingston pe rețelele de socializare luna trecută, împărtășind o fotografie cu tânărul în timp ce sufla în lumânări într-un tort cu tematică Minecraft.

„Nimic pretențios… doar noi… Pe 28 decembrie a fost ziua de naștere a lui Livingston!!! Tot ce a vrut să facă a fost să meargă la Altitude, locul de trambulină din Austin, și un tort cu înghețată. Fie ca inima ta, fiul meu, să își păstreze simplitatea pe măsură ce crești în această lume complicată!!!”, a scris Alves McConaughey alături de fotografia fiului ei.

Citește și:
Jessica Chastain, protagonista unui moment viral la SAG Awards 2023

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people