Mărturisirea neașteptată făcută de Octavia Geamănu despre soțul ei, Marian Ionescu: „Și el face la fel”

Octavia Geamănu a făcut o dezvăluire despre soțul ei, Marian Ionescu, liderul formației Direcția 5.

Octavia Geamănu și Marian Ionescu formează unul dintre cuplurile discrete din showbiz-ul românesc. Au preferat să își păstreze relația departe de ochii publicului. S-au căsătorit civil în 2015, iar în 2020 a avut loc cununia lor religioasă. Cei doi au împreună un băiețel, pe nume Andrei.

Octavia Geamănu și Marian Ionescu sunt rezervați când vine vorba de declarații privind povestea lor de dragoste. Însă, recent, vedeta a făcut o serie de confesiuni despre liderul formației Direcția 5, dezvăluind, astfel, care este obiceiul pe care cei doi îl împărtășesc.

„Se întâmplă deseori să am mai multe piese la fel. De exemplu, dacă îmi place o pereche de pantaloni foarte mult, îmi cumpăr 10 la fel. Sora mea, la un moment dat, m-a întrebat după vreo 2 săptămâni dacă nu mă mai schimb și eu de aceleași haine. I-am spus să vină la mine să îmi vadă garderoba și a zis că i-am preluat modelul soțului meu, care și el face la fel. Când el intră într-un magazin, își cumpără 20 de cămăși la fel, 10 pantaloni la fel și tot așa. Mie îmi place să mă simt bine în hainele pe care le port și contează să mă reprezinte”, a spus Octavia Geamănu pentru Playtech Știri.

Octavia Geamănu a vorbit acum ceva timp despre începutul relației cu liderul trupei Direcția 5. Vedeta a recunoscut că inițial nu s-a simțit atrasă de Marian Ionescu și a povestit o întâmplare care a avut loc atunci când el forma un cuplu cu altcineva.

„În primă fază, nimic nu m-a atras. Chiar nu înțelegeam ce văd femeile la el de are așa succes. Chiar i-am și spus, era cu o fată atunci, era într-o relație, erau amândoi în fața mea. „Tu, o fată așa faină, ce vezi la el?”. Nu am avut nicio treabă cu el. Mai degrabă credeam că mâine vine sfârșitul lumii decât că noi vom fi împreună. Dar surprinzătoare sunt căile Domnului. L-am văzut de multe ori cu ochi diferiți, ba buni, ba mai puțin buni. Cert este că într-un final, după vreo 8 ani în care ba suntem, ba nu suntem, ne-am căsătorit și iată-ne”, a povestit Octavia Geamănu într-un interviu pentru impact.ro.

Soția lui Marian Ionescu a mai dezvăluit și cum anume se raportează la faptul că artistul este admirat de alte femei. Octavia Geamănu nu are o teamă cu privire la acest lucru și are încredere în partenerul ei de viață.

„Asta e o porcărie, înseamnă că e lipsă de încredere în tine, înseamnă că ai foarte multe frustrări, complexe. Sunt foarte liniștită. Când există comunicare, când există înțelegere, există dragoste și în principal când omul de lângă tine îți inspiră în fiecare zi de la Dumnezeu încredere, pui capul pe pernă liniștită chit că el e la 2.000 de km sau 10.000 de km. Nu, n-am avut niciodată teama asta. Se termină tot când ai o teamă”, a adăugat Octavia Geamănu pentru sursa citată anterior.

Citește și:
Andreea și Cabral Ibacka au sărbătorit 13 ani de căsătorie. Imagine rară cu cei doi din ziua nunții lor: „Mirii lui 2011'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people