Marina Sturdza este o prezenta care impune. Cand a intrat in studioul foto in care noi ne aflam deja de trei zile, pentru editorialul dedicat ELLE Style Awards, simpla sa aparitie a schimbat ritmul lucrurilor.
Trecand printre mesele de machiaj, aruncand o privire catre stander-ele incarcate de haine, dand binete oamenilor care isi faceau inca de lucru cu luminile si cu fundalurile, Marina Sturdza a schimbat complet (si fara intentie, imi imaginez) atmosfera intregului studio. Dintr-odata, fetele de la machiaj se grabeau sa isi ofere serviciile, iar noi, echipa ELLE, nu stiam ce sa facem mai intai pentru ca sederea ei alaturi de noi sa fie cat mai confortabila si placuta. Marina Sturdza, insa, parea sa se simta in largul sau, zambind binevoitoare si binedispusa catre noi toti.
De altfel, prezenta intr-un studio foto in care se trag cadre de moda nu ii este straina. A lucrat in moda, ca jurnalist, multa vreme, cu mult inainte ca noi sa stim macar ce este si cum se face moda. Si chiar despre asta o intreb in primul rand, curioasa despre istoria ei indelungata cu domeniul in care noi lucram acum. Si asa incepe povestea.
„Mi se pare, pana la un punct, ca defileurile la care mergeam la vremea aceea erau un fel de circ, ca un performance, si erau foarte creative. Pe multi dintre designeri i-am cunoscut de la inceputurile lor. Apoi, si-au facut nume mult mai mari. Dar, in sfarsit, in anii 70 si la inceputul anilor 80 erau foarte accesibili. Si, daca te cunosteau si era si un respect reciproc pentru meseria respectiva, puteai sa vorbesti cu ei despre tot felul de lucruri. Pe mine ma interesa intotdeauna sa descopar ceva nou, sa arat ceva foarte personal. Asa, in opt-zece ani, am putut sa ii cunosc personal si foarte bine, si nu le era teama sa se deschida fata de mine.
Nu intentiona sa lucreze in moda, imi spune. Plecata in exil in Elvetia si apoi in Canada, pe drumul luat de multi dintre reprezentantii aristocratiei romanesti dinaintea instaurarii comunismului, terminase scoala si voia sa devina diplomat. Si-a luat un an de pauza pentru ca era extrem de tanara, la doar 15 ani, si era mult prea devreme sa mearga la universitate. A revenit in Europa pentru o vreme. Apoi, a lucrat la cel mai important muzeu din Canada. „Asta mi-a deschis ochii. Dupa care am decis sa fac Belle Arte. Am lucrat in departamentul de textile, primul meu post insemna sa recataloghez toate hainele care veneau… de la Vionnet, Dior, Balenciaga, nume vechi si rasarite. La universitate, primul an era mai general, apoi trebuia sa te specializezi. Eu am facut ilustratie si pictura, dar mi-am dat seama ca nu aveam talentul pe care, de fapt, ar fi trebuit sa il am. Puteam sa fac lucruri repede, dar nu aveam dorinta sa inventez. Atunci am inceput sa scriu despre design, arhitectura, voiaje, moda si asta a crescut treptat. Cand am inceput cu moda si cu designul am scris pentru vreo 35 de publicatii. Ca freelancer. Nu cred ca ai mai putea sa o faci acum, dar scriam in mai multe limbi, de exemplu in mai multe editii Harpers Bazaar. Puteam sa revand materiale care fusesera folosite, din Canada, in Australia, pentru ca am pastrat intotdeauna drepturile de autor.
In anii de jurnalism de moda a cunoscut si a intervievat multe dintre numele celebre si azi ale industriei. Interviul luat lui Giorgio Armani dupa moartea partenerului sau a devenit aproape legendar – inca se vorbeste despre el in presa de moda, zeci de ani mai tarziu. Cu unii dintre designeri a devenit chiar prietena, dar tonul firesc cu care povesteste despre ei nu indica nici un moment ca alaturarea ar flata-o. Pur si simplu e felul in care s-au insirat lucrurile intr-o viata de om.
„Am fost in special apropiata de Lagerfeld, care e un geniu. Era mai putin slefuit si dichisit fata de cum este acum, nu devenise inca o profesie cum se prezinta, dar era mult mai spontan si era foarte interesant si creativ. Cumpara carti in trei exemplare, punea unele pentru arhiva si pe celelalte le citea si le dadea mai departe. Pe Ralph Lauren l-am cunoscut la inceputurile sale si asta s-a stricat cand m-am dus sa lucrez la Oscar de la Renta. Eu nici macar nu cautam de lucru. Oscar mi-a oferit, timp de un an, un post. Nu m-am asteptat deloc si eram intr-o seara la masa cu Ralph Lauren. Si, cand i-am spus ca urma sa lucrez la Oscar, a plecat. M-a lasat balta pe loc. Era foarte, foarte suparat. Dupa aia i-am scris si i-am explicat ca eu nu cerusem niciodata un post, ca mi s-a oferit si era un moment potrivit sa ma mut din Canada. Nu prea mai erau multe lucruri pe care nu le facusem. Si in Italia devenisem foarte apropiata de Armani, ca venisem de multe ori si cu televiziunea, si am putut sa fac foarte multe cu un om foarte reticent, spune, referindu-se chiar la acel interviu.
Curand dupa aceea, a decis ca moda ca industrie nu mai era neaparat pentru ea. Trecuse, de la jurnalism, in interior. Lucra pe 7th Avenue, un mediu extrem de competitiv si deseori rautacios. Dar, zice, „in moda nu ai nici o valoare in afara de viitoarea colectie. Cat de mult il iubeam pe Oscar, nu m-am regasit foarte mult in zona asta. Chiar in anul in care am ajuns eu acolo, meseria devenise mai mult un business. Nu mai eram iluminati de creatie, era un moment economic greu. La un moment dat a inceput sa-mi devina totul repetitiv. Cunosteam deja industria. Trecea un sezon, schimbai, refaceai… si atunci am decis. Aveam vreo 42-43 de ani si cred ca a contat si varsta, dar m-am gandit ca nu mai invatam. Si cand nu mai inveti cred ca e timpul sa schimbi.
O intreb daca mai urmareste domeniul (desi stiu ca o face si observ vesta cu motive traditionale romanesti semnata de Valentina Vidrascu, semn ca e atenta la designerii din tara) si daca nu cumva i se pare, astazi, ca moda nu mai este ce era in vremurile in care lucra pe 7th Avenue. „Inevitabil urmaresc moda, dar eu cred ca am moda mea, fiindca am tendinta sa aleg din ce vad doar ce imi vine mie. Fusta pe care o port are cativa ani, cu body-urile… ma organizez in jurul lor. Eu mi-am gasit look-ul. In sezonul acesta au fost prea multe printuri, totul foarte amestecat… it passed me by.
Moda mea este o sintagma care se potriveste perfect stilului Marinei Sturdza – e unul atat de clar, atat de increzator, de bine definit si de potrivit persoanei care este incat nu ti-ai putea-o imagina purtand vreodata altceva. Bijuteriile care ii impodobesc mainile, nuantele sobre cu care se inconjoara, precizia cu care cere, la machiaj, un ton „putin mai mov pentru rujul de buze arata ca femeia aceasta stie bine si a aflat cu multa vreme in urma ce i se potriveste, iar de la calea aceasta nu are motive sa se abata. In schimb, moda actuala, cu frivolitatile si consumerismul sau, nu o impresioneaza. Pentru ca a vazut de toate. „Eu nu m-am gandit prea mult la frivolitatea modei, pentru ca am inceput cu istoria ei. La muzeu erau niste colectii extraordinare. Apoi am fost mult in fabrici, vedeam cum se tese si cum amalgamau traditii vechi cu unele noi si cum unele lucruri nu se puteau inlocui. Era si o perioada atat de creativa si apreciam si partea sociala… ca, totusi, moda te exprima si inainte sa deschizi gura. Ce porti a spus mult despre tine cand nu ai timpul sa te explici. Mi se pare ca e si o politete in moda, un dialog, o creativitate. Deci sunt traditii si e un limbaj intreg acolo. Acum, e adevarat, se consuma excesiv si consumul nu mai aduce calitate. Moda e, de la sfarsitul anilor 70, intr-un ritm mult mai accelerat. Nici nu stiu de unde a venit ideea asta ca trebuie sa tot schimbi lucruri!
Page: 1 2