Maria Sharapova s-a logodit cu omul de afaceri britanic Alexander Gilkes, care are legături strânse cu familia regală britanică.
Maria Sharapova s-a logodit și a confirmat că urmează să se căsătorească cu omul de afaceri britanic Alexander Gilkes. Fosta tenismenă, în vârstă de 33 de ani, a recunoscut că are o relație cu acesta din 2018.
Anunțul că Sharapova s-a logodit a venit prin intermediul unei postări romantice pe contul de Instagram al tenismenei, adresată chiar partenerului ei: „Am spus da din ziua în care ne-am cunoscut ❤️. Acesta a fost micul nostru secret, nu-i așa 💍🥂”.
Alexander Gilkes, afaceristul de 41 de ani, a scris la rândul său, tot pe pagina sa de Instagram, un răspuns la fel de emoționant. „Îți mulțumesc că m-ai făcut un băiat foarte fericit. De-abia aștept să te iubesc toată viața și să învăț de la tine”, s-a adresat el logodnicei lui.
Imediat după anunțul că Maria Sharapova s-a logodit, presa a început să afle detalii despre iubitul acesteia. Așa s-a aflat că Gilkes este un prieten apropiat al Prințului William, cu care se știe de la Eton College. De asemenea, Alexander Gilkes a fost căsătorit cu designerița Misha Nonoo, cea care a pus la cale prima întâlnire dintre Meghan Markle și Prințul Harry. Gilkes și Nonoo s-au despărțit în 2016, după 13 ani de relație.
Sharapova, la rândul ei, a fost implicată în relații cu tenismenul Grigor Dimitrov și cu solistul Maroon 5 Adam Levine, și a fost logodită cu un alt sportiv, Sasha Vujacic, de care s-a despărțit în 2012. Sharapova a părăsit lumea tenisului profesionist la începutul acestui an, în timpul turneului Australian Open.
Vestea că Sharapova s-a logodit a fost întâmpinată cu entuziasm în lumea sportului, dar și multe vedete i-au urat Mariei de bine. Printre cele care au felicitat-o se numără și actrițele Lily Collins și Hillary Swank, supermodelul Helena Christensen, dar și numeroși sportivi și comentatori din domeniu.
View this post on Instagram
Vezi această postare pe Instagram
Foto: Instagram