Mandy Moore și soțul său, Taylor Goldsmith, și-au mărit familia!
Mandy Moore și soțul său, Taylor Goldsmith, au devenit părinți pentru a treia oară. Vestea cea mare a fost dată chiar de către actrița în vârstă de 40 de ani, care a postat pe contul său de Instagram o imagine alb-negru în care își ținea în brațe bebelușul nou-născut. Moore a dezvăluit și că a adus pe lume o fetiță pe nume Louise Everett Goldsmith.
„Lou este aici! Louise Everett Goldsmith a sosit fericită, sănătoasă, rapid și exact la timp pentru sezonul Fecioarei”, a scris Mandy Moore în descrierea postării. „Este fetița noastră de vis, iar frații ei mai mari sunt deja la fel de îndrăgostiți de ea ca și noi. Suntem infinit recunoscători pentru familia noastră de cinci (și propriul nostru trio mare) și ne bucurăm de fiecare moment din această perioadă specială”, a adăugat actrița.
Mandy Moore și Goldsmith mai au împreună doi băieți: August Gus”, în vârstă de 3 ani, și Oscar „Ozzie”, în vârstă de doi ani.
În iunie, cei doi au anunțat pe Instagram că vor avea în curând și o fiică. Alături de o fotografie în care Gus și Ozzie se țin de mână și poartă tricouri inscripționate cu „Mare” și „Mijlociu”, vedeta a scris: „Uneori, viața imită arta. Al treilea din propriul nostru trio mare vine în curând. Abia așteptăm ca acești băieți să aibă o surioară.”
Mandy Moore a dezvăluit că această sarcină a avut suișuri și coborâșuri, menționând că a fost cea mai dificilă de până acum.
„Oare e septembrie deja? Sunt foarte recunoscătoare pentru corpul meu Și această sarcină a fost de departe cea mai dificilă… pur și simplu, să alergi după doi copii mici nu e pentru cei slabi de inimă”, a scris actrița din Tangled pe Instagram Stories, alături de o imagine în care își dezvăluia burtica de gravidă.
Mandy Moore și cântărețul din trupa Dawes s-au căsătorit în urmă cu șase ani. În 2018, într-un interviu acordat revistei InStyle, actrița a dezvăluit că nu are o apetență deosebită pentru bijuterii și că, tocmai de aceea, modul în care Taylor a cerut-o în căsătorie, cu un inel cu diamante marca Irene Neuwirth, a surprins-o profund.
„Niciodată nu am fost genul de persoană care să poarte multe bijuterii. Când am început să vorbim despre logodnă, i-am spus că nu îmi doresc un inel mare. M-am gândit că putem alege ceva drăguț împreună. Așa că, vă puteți da seama cât de surprinsă am fost când, în toamnă, m-a cerut cu acest inel superb.”
În ceea ce privește nunta, cei doi au optat pentru o ceremonie intimă, alături de familie și prietenii apropiați.
„Amândoi suntem persoane destul de liniștite și discrete. Nu m-am imaginat vreodată într-o rochie frumoasă în fața a 300 de oameni. O să fie o nuntă liniștită și privată – doar pentru noi', a declarat Mandy în trecut pentru PEOPLE.
„Mă simt incredibil de înțeleasă și susținută”, a mai adăugat Moore pentru publicație. „Mă simt incredibil de norocoasă că am pe cineva care spune: „Sunt aici pentru tine.” Am găsit persoana potrivită și simt că putem trece peste orice împreună.”
Foto: Arhiva ELLE