Mama lui Demi Lovato face prima declarație despre supradoza de droguri care aproape i-a fost fatală fiicei sale

Au trecut aproape două luni de când Demi Lovato a fost internată de urgență în urma unei supradoze de droguri, iar acum mama ei, Dianna de la Garza, a vorbit pentru prima dată despre ziua în care fata ei a fost la un pas de moarte.

Dianna de la Garza, mama lui Demi Lovato, a fost invitată la Newsmax TV și a făcut primele declarații despre supradoza de droguri care aproape i-a fost fatală fiicei sale.


„În continuare este un lucru despre care este foarte dificil să vorbesc. Efectiv, încep să tremur numai când îmi amintesc despre ce s-a întâmplat în acea zi', a declarat ea.

Dianna de la Garza își amintește că a fost asalatată cu telefoane și mesaje de la prieteni și rude prin care aceștia își exprimau îngrijorarea față de situația fiicei sale, în timp ce ea nu știa ce se întâmplă. Abia după ce a primit un telefon de la asistenta lui Lovato a aflat situația fiicei sale.


„Deci, am avut un șoc. Nu știam ce să zic. Era ceva ce nu m-aș fi așteptat niciodată, niciodată, să aud, ca părinte, despre unul dintre copiii mei'.

Atunci când a întrebat-o pe asistenta lui Demi, dacă aceasta este ok, i s-a spus că artista este „conștientă, dar nu vorbește. Am știut în acel moment că avem probleme'.

Dianna de la Garza a fost cea care le-a anunțat pe surorile lui Demi, Dallas și Madison, Dallas fiind cea care a condus până la spitalul Cedars-Sinai, unde Demi a fost internată. „Am ajuns acolo cât de repede am putut. Eu, Dallas și Madison am sărit din mașină în camera de urgență și am alergat ca să îi fim alături. Ea nu arăta deloc bine. Era într-o stare foarte proastă. I-am spus că sunt acolo și că o iubesc și în acel moment mi-a răspuns că și ea mă iubește'.

„Din acel moment, nu mi-am permis să mă gândesc că lucrurile nu vor fi OK. Timp de două zile, nu am știut dacă va supraviețui sau nu'.

Mama lui Demi a atribuit parțial supraviețuirea fiicei sale și dragostei și susținerii pe care a primit-o de la fani. „Pur și simplu simt că motivul pentru care ea este azi în viață este pentru că milioane de rugăciuni au fost spuse în acea zi în care toată lumea a aflat ce se întâmplă. Nu cred că ea ar mai fi în viață dacă nu ar fi fost acele rugăciuni și medicii excelenți de la Cedars-Sinai. Ei sunt cei mai buni. Nu puteam cere o echipă mai bună care să îi poată salva viața'.


În ceea ce privește starea actuală a lui Demi Lovato, mama ei a dezvăluit că „se simte foarte bine. Este fericită. Este sănătoasă. Se luptă cu dependența ei și primește ajutorul de care are nevoie. Acest lucru mă încurajează să mă gândesc la viitorul ei și al familiei noastre'.

TMZ a fost prima publicație care a anunțat la finalul lunii iulie faptul că Demi Lovato, în vârstă de 25 de ani, a fost internată de urgență în spital pentru o presupusă supradoză de heroină, citând surse aparținând poliției locale. Cu toate acestea, la scurt timp, un apropiat al artistei a precizat că „supradoza nu a fost de heroină’.


Citește și:
Selena Gomez face primele declarații despre prietena ei, Demi Lovato, dar și despre viața ei personală

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people