Madonna va primi o sumă impresionantă pentru a cânta la Eurovision

Madonna va cânta două melodii pe scena de la Eurovision din Israel, concursul desfășurându-se luna viitoare.

Artista în vârstă de 60 de ani va urca pe scena de la Eurovision pentru a cânta două piese, actul artistic fiind recompensat cu nu mai puțin de un milion de dolari. Astfel, Madonna marchează cea mai scumpă apariție a unui cântăreț la Eurovision, potrivit European Broadcasting Union.


Acesta va fi cel de-al patrulea concert susținut de Madonna în Israel, cântând aici în 1993, 2009 și 2012. Israel a câștigat concursul anul trecut, cu 529 de puncte, după ce Netta a uimit țările participante cu melodia „Toy'. Cipru s-a clasat pe locul al doilea, cu 436 de puncte, iar Austria a ocupat locul al treilea cu 342 de puncte.

Recent, Madonna și-a exprimat dezaprobarea în legătură cu un film ce urmărea realizarea unei cronologii a carierei sale. Când artista a auzit despre scenariul scris de Elyse Hollander, intitulat „Blond Ambition', a fost foarte clară în această privință:  „Nimeni nu știe ce eu știu și ce am văzut. Doar eu îmi pot spune povestea. Oricine altcineva încearcă acest lucru este doar un șarlatan și un prost. Caută faimă fără să muncească. Asta este boala din societatea noastră', a scris Madonna la acea vreme pe Instagram.


Atât fanii Madonnei, cât și fanii Eurovision, așteaptă cu nerăbdare concursul și apariția artistei, care, cu siguranță, va fi una remarcabilă.

Citește și:
Familia lui Michael Jackson răspunde controverselor din „Leaving Neverland’, printr-un alt documentar

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people