Anul acesta, Madonna a sărbătorit Ziua Recunoștinței alături de cei șase copii ai săi. Cu această ocazie, artista în vârstă de 64 de ani a publicat pe contul său de Instagram mai multe fotografii cu familia sa. Prima dintre acestea ne-o prezintă pe Madonna alături de fiica ei, Lourdes, ambele purtând ținute all black. Într-o altă imagine o putem vedea pe artistă împreună cu cei șase copii ai săi, Lourdes Leon, Rocco Ritchie, David Banda, Chifundo „Mercy' James și gemenele Stella și Estere. De asemenea, se pare că familia Madonnei s-a distrat copios la cina organizată cu ocazia Zilei Recunoștinței, copiii asumându-și rolul de DJ, iar artista dansând alături de aceștia.
„Pentru ce sunt recunoscătoare', a fost mesajul pe care Madonna l-a scris pe contul său de Instagram alături de caruselul de imagini.
Anul trecut, într-un interviu pe care l-a acordat publicației Interview Magazine, Lourdes Leon a vorbit cu sinceritate despre relația cu mama sa, Madonna. Tânăra în vârstă de 25 de ani a declarat că imediat după terminarea liceului a încercat să își câștige independența financiară pentru a scăpa de mama sa „obsedată de control.'
„Cred că mama mea i-a văzut pe copiii celorlalte celebrități și și-a spus: ‘Copiii mei nu vor fi așa. Totodată, mi se pare că dacă părinții tăi îți plătesc lucrurile, asta le oferă un avantaj asupra ta. Mama mea e obsedată de control și mi-a controlat toată viața. A trebuit să fiu complet independentă imediat cum am terminat liceul.', a spus ea.
De asemenea, într-un alt interviu acordat pentru Vogue, Lourdes Leon a mărturisit că și-a plătit singură taxa pentru facultate și că trăiește în Brooklyn, departe de glam-ul Hollywood-ului. Aceasta a mai declarat și că o admiră profund pe mama ei pentru etica sa de muncă și pentru modul în care reușește să inspire femeile din întreaga lume.
„E probabil cea mai muncitoare persoană pe care am văzut-o vreodată. Nu am moștenit asta de la ea, din păcate. Am moștenit dorința de a fi control, dar nu etica sa de muncă.'
Citește și:
Mariah Carey, moment inedit alături de gemenii săi de Ziua Recunoștinței
Foto: Instagram