Scriitoarea canadiana Madeleine Thien a venit in Romania vara aceasta din doua motive: ca invitata a Festivalului International „Zile si Nopti de Literatura, unde a fost laureata cu Premiul acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania si pentru a participa, impreuna cu partenerul ei, scriitorul Rawi Hage, la Tirgul de Carte Bookfest. Am profitat de prezenta ei aici pentru a o invita la o intilnire a Clubului de Carte ELLE. si, pentru ca Madeleine ne-a cucerit iremediabil, am invitat-o la o discutie despre romanul Certitudine (Editura Humanitas Fiction), despre istorii de familie si despre limitele cunoasterii celor pe care ii iubim.
ELLE: Ai cochetat multi ani cu dansul, dar acum esti scriitoare. Cum ai trecut de la dans la scris?
Madeleine Thien: La inceput am incercat sa le fac pe amindoua. Am studiat baletul de la cinci ani si apoi, cind am intrat la Universitate, am studiat dansul modern. si am vrut, de asemenea, sa scriu. La Universitatea unde studiam am crezut ca pot sa le fac pe amindoua, pentru ca ei aveau si un program pentru scriitori, dar s-a intimplat sa nu fie disponibil in anii cit am fost eu acolo. Atunci am luat decizia sa renunt la dans si sa ma duc la o alta universitate, unde puteam studia scrisul. Iubeam dansul, dar chiar si atunci cind iubesti ceva, poti sa-ti dai seama ca nu ai suficient talent. Iar eu am avut acel sentiment. Scrisul a ramas singurul lucru pe care voiam sa-l fac pentru tot restul vietii mele. |ntr-un fel, cred ca asta a fost cea mai responsabila decizie pe care am luat-o vreodata, pentru ca dansul era pentru mine o placere, pura placere, dar scrisul simteam ca este vocatia mea.
ELLE: Cum asa? |n ce fel ai simtit asta?
M.T.: Pur si simplu, iubeam cartile. si simteam ca scrisul imi este mai potrivit, ca exista povesti pe care doream sa le spun. Ma simteam in largul meu cu limbajul, cu cuvintele. Iubeam mult dansul, dar nu eram sigura daca voiam sa-l si creez, sa-l interpretez pe scena macar; imi placea doar sa-l practic. Asadar, in final nu a fost o decizie grea. A fost greu sa renunt la dans, dar n-a fost greu sa ma indrept spre scris.
ELLE: Sa vorbim despre romanul Certitudine. Protagonistii acestei povesti par sa semene destul de mult cu familia ta: parinti emigrati din Asia in Canada, o fiica nascuta in tara adoptiva… Mai exista si alte corespondente? Cit din cartea ta este fictiune si cit este realitate?
M.T.: Cartea incepe cu povestea bunicului, tatal lui Matthew, care colaboreaza cu japonezii in timpul ocupatiei acestora in Borneo de Nord. Acest episod se bazeaza pe singurul lucru pe care-l stiu, de fapt, despre bunicul meu – pentru ca tatalui meu nu-i place sa vorbeasca despre familia lui ramasa in Malaezia, de care noi am fost separati, instrainati. Razboiul si bunicul erau subiecte sensibile in familia mea. Tot ceea ce stiam era ca el fusese obligat sa colaboreze cu fortele ocupante japoneze si ca, atunci cind razboiul s-a incheiat, a fost omorit. De fapt, nu i-au gasit niciodata cadavrul. Tata mi-a spus ca ultima amintire pe care o are despre tatal sau este ca niste soldati au venit acasa, au intrebat de el si au plecat impreuna. A fost ultima data cind l-a vazut. Mai tirziu au auzit diverse zvonuri – ca fusese luat pe o barca sau ca fusese impuscat si cadavrul aruncat in mare.
Ei, de aici mi-am inceput romanul. Cind am fost in Malaezia, am crezut ca pot afla mai multe despre ce s-a intimplat cu bunicul meu, dar nu a fost posibil pentru ca, pe de-o parte, oamenii nu-si mai aminteau de el, iar pe de alta parte, cei de virsta lui plecasera sau erau batrini si nu voiau sa vorbeasca despre razboi. Pierdusera si ei oameni dragi, nu voiau sa-si aminteasca si nu mi s-a parut corect sa deschid iar capitolul asta. Deci pina la urma a fost o munca de imaginatie pura. Personajul bunicului a trebuit sa vina complet din imaginatie, pentru ca nu stiam ce fel de om era. Dar asta a fost saminta principala a romanului. De acolo totul se intimpla in spirala. Partea pe care am incercat sa o redau cel mai realist a fost cea despre mama.
Personajul Clara am incercat sa-l construiesc pornind de la mama mea, pentru ca ea a murit in 2002 foarte brusc, in timp ce lucram la aceasta carte, si am vrut sa gasesc o cale sa-i aduc un omagiu, pentru ca a fost o femeie foarte puternica si care m-a sustinut intotdeauna. Ea a fost liantul care a tinut familia inchegata si, totusi, multe din durerile ei personale le-a pastrat ascunse. Am vrut sa scriu despre genul asta de personaj feminin: puternic, care face multe sacrificii, dar stie de ce le face si nu are regrete. Sau daca are, le ascunde. ~sta a fost cel mai greu lucru pentru mine, pentru ca dorinta de a o portretiza era foarte mare, dar iscusinta… nu in aceeasi masura. Nu reauseam s-o fac. Nu puteam sa creez un personaj atit de complex precum mama si asta cred ca e interesant: totul a inceput ca o fictiune si apoi lucrurile pe care am vrut sa le fac reale n-am putut, asa ca a trebuit sa recurg la fictiune. E un mix ciudat intre realitate si fictiune in cartea asta.
ELLE: Apropo de Clara, dar si de fiica ei, Gail… Femeile din cartea ta par sa fie mai puternice decit barbatii. E ceva ce ai simtit in familia ta sau exista o alta explicatie?
M.T.: Da, e foarte interesant… Mi s-a mai spus asta. N-am avut aceasta intentie, dar cred ca a iesit asa pentru ca acea generatie de emigranti din care faceau parte si parintii mei venea de multe ori din tari in care barbatii erau capi de familie si, atunci cind au emigrat, lucrurile s-au schimbat: ei nu au mai putut sa asigure traiul familiei, asa cum o faceau acasa. Cred ca a fost dificil pentru ei, au resimtit asta ca pe o pierdere a demnitatii si s-au simtit rusinati ca nu-si pot intretine familiile. |n schimb, in cazul femeilor situatia era oarecum inversa: ele s-au trezit intr-o societate in care aveau un grad diferit de libertate si mult mai multe oportunitati decit in tarile din care veneau.
ELLE: E interesant… Deci pentru femei a fost o experienta benefica…
M.T.: Da, cu siguranta pentru mama mea, care in mod normal in Malaezia ar fi stat acasa sa aiba grija de copii si ar fi avut servitori. Era o lume diferita, un stil de viata diferit. Dintr-o data, a fost nevoita sa lucreze si cred ca si-a gasit locul. N-a mai vrut niciodata sa se intoarca in Asia, era foarte fericita in Canada. Cu tatal meu era alta poveste: el mereu tinjea sa se intoarca si ii era dor de viata de acolo si de Malaezia. Cred ca asta a creat o divizare in acea prima generatie de familii imigrante.
ELLE: Vorbind despre parintii tai, ti-as propune sa ne intoarcem la parintii din carte, la parintii lui Gail. Exista si o drama sentimentala in aceasta familie, pentru ca tatal avusese o poveste de dragoste din tinerete pe care nu o poate uita. S-a intimplat asta si in familia ta?
M.T.: Da, desi intr-un mod diferit. |mi amintesc ca mi s-a spus pe vremea cind eram adolescenta ca am un frate vitreg in Malaezia, dar cam atit. si apoi, fara vreun motiv anume, am uitat de asta. Cind m-am intors in Malaezia, ani mai tirziu (aveam 25-26 de ani), cineva m-a pus in legatura cu el si asa am ajuns sa-l cunosc. Povestea pe care o spun in roman este totusi destul de diferita de cea reala.
ELLE: Mai este un episod interesant in carte, si anume cel al infidelitatii cu care Gail are de-a face. Esti interesata de genul asta de experiente feminine, cum ar fi iubirile din trecut sau infidelitatile?
M.T.: Nu stiu sigur, cred ca da. Ma intereseaza lucrurile pe care ni le spunem noi insine intr-o relatie si genul de alegeri pe care le facem. |ntr-un fel, cartea vorbeste despre variantele care ne sint la indemina in viata, despre alegerile pe care le facem si cum ne influenteaza asta viata, modul in care fiecare decizie ne remodeleaza destinul. Unele dintre ele sint alegeri mari, de exemplu daca poti sa minti in relatie si totusi sa te astepti ca acea relatie sa mai insemne ceva. Cred ca am vrut sa intorc ideile pe toate fetele. |ntr-un fel, infidelitatea din carte este parte a unei dezbateri mai largi, despre alegerile pe care Gail le face si cu care trebuie sa traiasca apoi. Cred ca, in acest caz, nu e vorba atit de mult de infidelitate, cit de faptul ca cei doi nu stiu unde se pozitioneaza unul fata de celalalt, nu mai stiu cum sa-si vorbeasca. Sint interesata de infidelitatea in sine si poate intr-o zi o sa scriu despre ea intr-un mod diferit, dar in acest caz a fost vorba mai curind de consecintele infidelitatii.
Page: 1 2