Mădălina Ghenea spune adevărul despre presupusa relație cu fotbalistul Nicolò Zaniolo

În urmă cu câteva săptămâni, presa din Italia specula cu privire la o relație între Mădălina Ghenea și fotbalistul Nicolò Zaniolo.

În ultima vreme s-a scris despre Mădălina Ghenea că ar avea un nou iubit, sau cel puțin așa anunța Gazzetta dello Sport, citând „Giornalettismo'. Potrivit presei din Italia, tânărul care ar fi cucerit-o pe Mădălina Ghenea este Nicolò Zaniolo, în vârstă de 21 de ani, fotbalist la AS Roma.


„Zaniolo e mai mult accidentat și prin spitale în ultima vreme, însă atrage atenția și în afara gazonului. Mijlocașul Romei, 21 de ani, nu mai driblează adversari, ci jonglează cu iubitele. După ce s-a despărțit de logodnica lui, Sara, internaționalul italian a cucerit o româncă cu 12 ani mai în vârstă și cu o fetiță mică', a scris Gazzetta dello Sport, citată de GSP.RO.

Mădălina Ghenea a ținut să pună punct speculațiilor lansate de presa din Italia cu privire la o resupusă relație cu Nicolo Zaniolo. Românca a publicat pe contul său de Instagram o poziție oficială față de informațiile lansate de jurnaliștii italieni, ea apelând inclusiv la avocați.


„În aceste zile, s-au spus și s-au scris multe lucruri incorecte, care au provocat multă durere și tristețe. Cred că a venit momentul să clarific această situație și să fiu transparentă, din moment ce există persoane care suferă.

Sunt o femeie care muncește din greu și care este mamă. Timp de 20 de ani am fost aruncată în niște relații pe care nu le-am avut niciodată și nu am vorbit niciodată despre ele pentru că am preferat să-i las pe oameni să facă asta, iar eu să discut despre munca mea, despre proiectele mele, despre obiective și valori.

Nu am mai fost într-o relație de câteva luni bune, am zis asta și pe social media, și în interviuri. M-am ocupat de familie, de pasiunea mea pentru artă, fotografie și cinema. Sunt mândră de cariera mea profesională, de alegerile făcute și de faptul că sunt o femeie independentă.

Am cunoscut și cunosc foarte mulți oameni, dar doar câțiva dintre aceștia devin prieteni adevărați, pentru că, înainte de a fi o persoană publică, sunt mamă. De Crăciun și Revelion am fost alături de cele mai dragi persoane din lume: mama mea și fata mea.


O întâlnire cu prieteni comuni, glume sau râsete pe rețelele de socializare nu exprimă neapărăt o relație cu cineva și nu ascunde ceva anume, nu credeți?', a scris Mădălina Ghenea, postând o notificare legală realizată de o echipă de avocați, în care este precizat faptul că nu are o relație sentimentală cu fotbalistul Nicolò Zaniolo și că s-au întâlnit doar o singură dată.

Citește și:
Carmen Grebenișan face dezvăluiri despre relația cu logodnicul ei: „Îmi doresc un copil'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people