Mădălina Ghenea a anunțat pe rețelele de socializare că se confruntă cu probleme de sănătate, motiv pentru care își va lua o pauză de odihnă.
Mădălina Ghenea este considerată una dintre cele mai frumoase femei din showbiz, iar în urmă cu mai mulți ani și-a construit o carieră de vis în lumea cinematografiei, locuind în prezent în Italia. Modelul îi ține pe internauți la curent cu tot ce se întâmplă nou în viața ei, însă recent a făcut un anunț mai puțin plăcut.
Recent, Mădălina Ghenea a intrat pe Instagram pentru a-i anunța pe internauți că se confruntă cu probleme de sănătate, motiv pentru care va lua o pauză de la proiectele profesionale pentru a se odihni. Cu toate că nu se află într-o perioadă benefică, actrița stabilită în Italia le-a mulțumit medicilor care au grijă de ea în aceste momente și celor care i-au transmis mesaje de încurajare.
Actrița a postat pe pagina sa de Instagram un Story cu câteva baloane pe care le-a primit de la cei dragi, alături de un mesaj.
„Chiar când am crezut că devin mai puternică, Dumnezeu mi-a adus un alt test major în cale. Pentru toți care au așteptat un răspuns astăzi, îmi cer mii de scuze, dar corpul meu are nevoie de o mică pauză. Nu am ratat niciodată o zi de shooting și mereu am fost prezentă indiferent de situație, dar astăzi corpul meu nu m-a lăsat. Trebuie să le mulțumesc tuturor medicilor și personalului din spital care au avut atât de multă grijă de mine astăzi și celor care m-au făcut să mă simt puțin mai bine printr-o surpriză plină de semnificație.”, este mesajul transmis de Mădălina Ghenea pe pagina sa de Instagram.
Mădălina Ghenea are toate motivele să fie mândră de cariera ei în actorie, care este în plină ascensiune. Actrița a acceptat cu brațele deschise un nou proiect de anvergură.
Variety a anunțat recent faptul că Mădălina Ghenea a fost distribuită într-o franciză de acțiune și aventură, fiind vorba despre The Lost Book of Creation. Proiectul este plănuit să fie compus din trei filme, iar prima peliculă este regizată de Roel Reine și scenariul este semnat de Matt Hookings, care va avea și rolul principal. Publicația mai notează că Mădălina Ghenea va mai juca alături de Bobby Lee și Eddie ‘The Beast Hall.
Filmul îi va surprinde pe arheologul Slade, jucat de Matt Hookings, și arheoloaga Eve, interpretată de Mădălina Ghenea, care sunt pe urmele Cărții Creației, care ar deține secretele universului, precum și răspunsuri cu privire la întrebări și curiozități legate de existența omenirii. Filmările de la The Lost Book of Creation vor avea loc în Malta și în toată Europa și Orientul Mijlocul la sfârșitul verii.
Matt Hookings, scenaristul proiectului și cel care va interpreta unul dintre rolurile principale, a vorbit despre această franciză.
„Sunt mai mult decât entuziasmat că vom reuși să aducem la viață prima parte a acestei francize, cu o echipă incredibilă, atât distribuția, cât și creativii din spatele camerei. The Lost Book of Creation este un omagiu pe care îl aduc filmelor clasice de aventură pe care ni le amintim și le iubim cu toții. Scenariul este plin de adrenalină, acțiune și iubire”, a spus Matt Hookings, conform Variety.
foto: Arhiva ELLE