Mădălina Ghenea joacă rolul Sophiei Loren în House of Gucci, filmul cu Lady Gaga și Adam Driver care va avea premiera în toamnă. Iată ce a declarat despre implicarea sa în proiect.
Rolul Sophiei Loren din House of Gucci nu este unul principal, dar Mădălina Ghenea s-a bucurat să participe la uriașul proiect care a stârnit atâta anticipație încă de la filmări. Filmul, regizat de Ridley Scott, spune povestea asasinării lui Maurizio Gucci, pusă la cale de fosta sa soție, Patrizia Reggiani. În rolurile principale se regăsesc Adam Driver și Lady Gaga, dar alături de ei apar multe alte vedete consacrate ale Hollywood-ului, precum Al Pacino, Jeremy Irons, Salma Hayek, Jared Leto.
Ghenea joacă rolul Sophiei Loren, și chiar dacă românca a fost surprinsă la filmări, cu câteva luni în urmă, alături de Al Pacino, aceasta a dat detalii despre participarea sa la proiect doar în momentul în care a fost lansat oficial trailerul filmului – ea însăși apărând într-unul dintre primele cadre ale acestuia.
Actrița româncă Mădălina Ghenea a declarat, pe propriul său cont de Instagram, că a fost intimidată de proiect și de rolul Sophiei Loren, cu care, de altfel, seamănă izbitor în imaginile de la filmări (vezi galeria alăturată), însă că este foarte mândră de realizare. „În cele din urmă pot spune asta, am ținut acest secret profesional vreme de cinci luni. De fiecare dată când am auzit sau am citit că sunt conectată cu acest proiect și cu Sophia Loren, mă simțeam de parcă aș fi comis o crimă. Ca să fie clar, este pentru prima dată când vorbesc despre proiect, am fost șocată să văd că scena mea deschide trailerul și să văd că împart ecranul, chiar și pentru câteva secunde, cu acești monștri sacri. Viața este atât de ciudată! Merit asta!? Tot ce pot spune este că sunt atât de mândră ❤️🌹 Mulțumesc pentru această oportunitate care mi-a schimbat viața, zeule Ridley Scott”.
Foto: arhiva ELLE, Instagram