Mădălina Ghenea, prima reacție după ce s-a zvonit că s-ar fi despărțit de Grigor Dimitrov: „Sunt foarte bine”

Mădălina Ghenea a oferit prima reacție, în urma zvonurilor legate de despărțirea de Grigor Dimitrov.

Recent, s-a zvonit faptul că relația dintre Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov ar fi ajuns la final. Actrița a șters imaginile cu jucătorul de tenis de pe rețelele de socializare, iar cei doi nu se mai urmăresc pe Instagram. Ulterior, vedeta a oferit prima reacție și a precizat cum se simte în această perioadă.


Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov și-ar fi spus „adio' după 7 luni de relație. Conform informațiilor preluate de pe site-ul tennistonic.com și citate de Gazeta Sporturilor, cei doi ar fi decis să pună capăt relației lor, în ciuda opiniei multor fani care credeau că sunt de nedespărțit.

Mădălina Ghenea, mesaj pe rețelele de socializare

Actrița a postat pe Instagram mai multe imagini cu ceea ce pare a fi un proiect în desfășurare. Vedeta s-a lăsat fotografiată pe o plajă, în toiul nopții. De asemenea, aceasta a transmis și un mesaj către urmăritorii din mediul online.


„Râd la ceea ce citesc atunci când oamenii vor să știe ce fac sau unde sunt. Social media nu reprezintă viața reală, nu uitați. Sunt foarte bine, mai bine ca niciodată. Keep chasing', a transmis vedeta pe Instagram.

sursa: Instagram

Vara aceasta a fost una plină de iubire pentru actriță. Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov au decis să nu se mai ascundă și să își facă publică povestea de dragoste. Astfel, cei doi s-au afișat împreună pe rețelele de socializare în ipostaze romantice. Ba mai mult, vedeta a fost alături de partenerul ei la meciurile de tenis, fiind tot timpul în tribune pentru a-l susține.

Grigor Dimitrov a format în trecut un cuplu alături de Nicole Scherzinger. Cei doi s-au despărțit în august 2019, după o relație de 4 ani. Zvonurile că relația dintre Nicole și Dimitrov atârna de un fir de ață au început la începutul anului 2019. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a confirmat despărțirea lor la acel moment. Actrița a început să se întâlnească cu Grigor în 2015, după o despărțire foarte publică de Lewis Hamilton.


O serie de fotografii recente cu Mădălina Ghenea a stârnit câteva controverse pe rețelele de socializare. Actrița în vârstă de 36 de ani a apărut alături de un bărbat cunoscut de publicul larg, iar câțiva urmăritori de pe rețelele de socializare au criticat imaginile cu cei doi.

Pe rețelele de socializare, Mădălina Ghenea a apărut în compania celebrului designer Philipp Plein, alături de care actrița a fost în 2016 într-o scurtă relație. Fotografiile cu cei doi au fost realizate la Milano, iar ei s-au întâlnit cu scopul de a realiza o campanie publicitară.


Designerul a fost cel care a publicat imaginile pe contul lui de Instagram, iar la scurt timp a primit mai multe comentarii de la fani care l-au criticat pe motiv că s-a pozat cu Mădălina Ghenea, având în vedere că partenera lui, Lucia Bartoli, este din nou însărcinată și va naște în curând.

Citește și:
Adevăratul motiv pentru care Șerban Copoț a plecat de la emisiunea iUmor: „Din păcate…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people