Mădălina Ghenea, mai sexy ca oricând pe rețelele de socializare. Cum s-a filmat vedeta

Mădălina Ghenea și-a surprins fanii care o urmăresc pe Instagram.

Mădălina Ghenea, mai sexy ca oricând pe rețelele de socializare. Cum s-a filmat vedeta

Mădălina Ghenea și-a impresionat fanii cu imaginile și clipul pe care le-a postat pe contul personal de Instagram. Actrița a apărut în ipostaze provocatoare, îmbrăcată în lenjerie intimă și dansând, și a împărtășit aceste cadre și cu urmăritorii ei.

Mai mult decât atât, vedeta în vârstă de 35 de ani a transmis și un mesaj despre Sophia Loren, pe care o consideră sursa ei de inspirație. Românca a fost prezentă la deschiderea restaurantului Sophiei Loren de la Milano, unde a avut ocazia să stea de vorbă cu actrița în vârstă de 88 de ani.

„Acum 11 ani eram pe platoul de filmare al primului meu film. Am început să lucrez în cinematografie aducându-i un omagiu Sophiei Loren, o emblemă a senzualității și frumuseții mediteraneene, cu o scenă din filmul ‘Yesterday, Today is Tomorrow’, pe care o repropun astăzi aici. Fericită că am întâlnit-o aseară, cea mai mare sursă de inspirație a mea.”, a fost mesajul postat în italiană de Mădălina Ghenea.

Așa cum probabil știi, Mădălina Ghenea a interpretat Sophiei Loren în pelicula House of Gucci. Filmul, regizat de Ridley Scott, spune povestea asasinării lui Maurizio Gucci, pusă la cale de fosta sa soție, Patrizia Reggiani. În rolurile principale se regăsesc Adam Driver și Lady Gaga, dar alături de ei apar multe alte vedete consacrate ale Hollywood-ului, precum Al Pacino, Jeremy Irons, Salma Hayek, Jared Leto.

În urmă cu un an, Mădălina Ghenea a declarat, pe propriul său cont de Instagram, că a fost intimidată de proiect și de rolul Sophiei Loren, cu care, de altfel, seamănă izbitor în imaginile de la filmări (vezi galeria alăturată), însă că este foarte mândră de realizare.

„În cele din urmă pot spune asta, am ținut acest secret profesional vreme de cinci luni. De fiecare dată când am auzit sau am citit că sunt conectată cu acest proiect și cu Sophia Loren, mă simțeam de parcă aș fi comis o crimă. Ca să fie clar, este pentru prima dată când vorbesc despre proiect, am fost șocată să văd că scena mea deschide trailerul și să văd că împart ecranul, chiar și pentru câteva secunde, cu acești monștri sacri. Viața este atât de ciudată! Merit asta!? Tot ce pot spune este că sunt atât de mândră ❤️🌹 Mulțumesc pentru această oportunitate care mi-a schimbat viața, zeule Ridley Scott”.

Citește și:
Cum arată Norvina, fiica celebrei Anastasia Soare, și cum a apărut alături de mama ei într-o emisiune din România

Foto: Instagram Mădălina Ghenea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people