De ce nu s-a căsătorit Mădălina Ghenea până acum? Actrița a oferit răspunsul perfect la această întrebare care se află pe buzele tuturor.
Actrița Mădălina Ghenea a publicat pe contul personal de Instagram un mesaj puternic cu privire la motivul pentru care a ales să nu se căsătorească până acum.
Mesajul actriței Mădălina Ghenea vine în contextul în care primește această întrebare atât din partea presei, cât și din partea urmăritorilor de pe rețelele de socializare. „Dragile mele doamne, foarte multe dintre voi mă întrebați tot timpul de ce nu m-am căsătorit. Voi încerca să vă răspund cât mai bine. Personal, aș prefera să îmbătrânesc singură decât în compania unei persoane pe care am întâlnit-o până acum. Nu mă simt singură, incompletă sau neîmplinită, dar nu vorbesc atât de mult despre asta. Se pare că îi enervează pe oameni – în special pe bărbați. A fi singură nu reprezintă o stare. Este un cuvânt care descrie mai bine o persoană care este atât de puternică încât să trăiască și să se bucure de viață fără a depinde de alții. Muncești din greu, ajungi cineva în viață, iar căsătoria nu este o garanție și realizezi faptul că un bărbat nu este un progres din punct de vedere financiar”, a scris Mădălina Ghenea.
Mădălina Ghenea a mai mărturisit și faptul că, în prezent, ea își concentrează atenția asupra creșterii fiicei sale și a carierei. Actrița a spus că, în cazul în care se va căsători, nu va dezvălui acest lucru. „În trecut, am fost nevoită să îmi impun anumite limite pentru a bloca toxicitatea și pentru a putea obține puterea, trasformându-mi rănile în înțelepciune. Muncesc din greu, mă mențin, sunt independentă. Iubirile vieții mele sunt fiica și mama mea. Nu simt că trebuie să fiu căsătorită. Nu spun niciodată „niciodată” și, dacă ceva se va schimba, îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar îmi voi păstra viața privată, iar pentru moment îmi dedic viața fiicei mele, carierei, prietenilor, familiei. Poate că nu am fost niciodată atât de sinceră și nici nu am vorbit despre viața mea personală, dar am simțit că aceste cuvinte v-ar putea ajuta, sunt rare ocaziile când o fac și s-ar putea să nu se mai întâmple vreodată. Vă iubesc, Mădălina”, și-a încheiat mesajul Mădălina Ghenea.
Mesajul Mădălinei Ghenea este cu atât mai puternic în condițiile în care zilnic suntem martorii presiunilor care se pun asupra femeilor, de a fi mamele, soțiile, partenerele și femeile perfecte. Pe lângă asta, trăim într-o societate care judecă femeile care își cresc singure copiii și nu se căsătoresc, cu toate că este alegerea fiecăreia modul în care își trăiește viața.
Mădălina Ghenea este o actrița cunoscută din România, stabilită acum în Italia. Și-a început cariera de model, însă ulterior a jucat în numeroase filme importante în Italia și alături de actori cunoscuți precum Jude Law, Michael Caine. Ea s-a remarcat și în filmul Youth, în regia lui Paolo Sorrentino. De asemenea, Mădălina Ghenea a jucat și în filmul Urma, în regia lui Dorian Boguță, fiind primul rol într-un film românesc. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur și a fost selectat în competiția Spectrum la Cottbus.
În luna aprilie a anului 2017, Mădălina Ghenea a născut o fetiță, pe nume Charlotte.
Foto: Instagram