Lucrul neașteptat pe care Prințul Harry l-a cerut în timpul unui eveniment

Prințul Harry s-a întors în Regatul Unit singur și în cadrul unui eveniment el a avut o cerință mai puțin obișnuită.


Prințul Harry a participat la Travalyst Sustainable Tourism Summit în Edinbugh, Scoția, acesta sosind singur în Marea Britanie.


Înainte ca Prințul Harry să urce pe scenă pentru a susține un discurs, gazda evenimentului, Ayesha Hazarika, le-a spus celor prezenți că Ducele de Sussex vrea să fie prezentat drept „Harry', fără a se menționa titlul său regal.

„El a explicat clar că vrea să îi spunem ‘Harry’', a spus aceasta. „Așadar, doamnelor și domnilor, să îl întâmpinăm cu un salut călduros, scoțian, pe Harry.'

Hotărârea Ducelui de Sussex nu este deloc surprinzătoare pentru fanii familiei regale. În ianuarie, Meghan și Harry au decis să renunțe la titlul de membri seniori ai familiei regale, urmând astfel să renunțe la îndatoririle regale. În urma a numeroase discuții, Regina Elisabeta a II-a a acceptat hotărârea celor doi, însă începând din această primăvară, cei doi nu își vor mai putea folosi titlul de Altețe Regale.


În cadrul evenimentului, Harry a vorbit despre Travelyst, noua inițiativă condusă de Duce și fondată de Booking.com, Skyscanner, Trip.com, TripAdvisor și Visa. Potrivit informațiilor prezentate pe site, această organizație își propune „să transforme viitorul călătoriile în unul mai sustenabil care sprijină și protejează destinațiile și comunitățile locale în următorii ani.'

Harry a lansat această inițiativă în septembrie 2019, după ce toată lumea i-a criticat pe Ducele și Ducesa de Sussex pentru călătoria făcută cu un avion privat. „Am venit aici cu un avion comercial', a spus acesta la un alt eveniment organizat în Amsterdam. „Îmi petrec 99% din viață călătorind cu avioane comerciale. Ocazional, există o situație specială pentru a mă asigura că familia mea este în siguranță, este simplu. Dar, așa cum am zis în discursul meu, este vorba despre un echilibru.'

Summit-ul din Scoția este primul eveniment la care participă Prințul Harry după revenirea în Regatul Unit. Acesta a petrecut o lună în Canada, alături de Meghan și fiul lor, Archie, urmând ca și aceștia să revină în Marea Britanie în scurt timp.


Citește și:
Prințul Harry și Meghan Markle au un plan de rezervă, în caz că separarea de familia regală nu le este benefică

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video