Loredana Groza s-ar fi despărțit de soțul ei, Andrei Boncea. Cei doi s-au căsătorit în 1998 și au împreună o fiică, pe Elena.
Loredana Groza este discretă când vine vorba de viața ei personală. Până acum, artista și Andrei Boncea nu au făcut declarații despre o eventuală despărțire dintre ei. Tatăl artistei, Vasile Groza, a fost cel care a făcut o serie de mărturisiri despre cei doi.
„Nu mă interesează unde stă el, nici pe ea nu o interesează. Relațiile dintre ei sunt normale, nu se pune problema de dușmănie întrei ei. Lucrurile merg bine, au un copil', a declarat tatăl Loredanei Groza, Vasile Groza, pentru cancan.ro.
În 2018, într-un interviu acordat OK! Magazine, Loredana Groza a vorbit despre căsnicia ei. La vremea respectivă, cântăreața povestea că atât ea, cât și Andrei Boncea, au stabilit să nu își trăiască povestea de dragoste în lumina reflectoarelor și să fie rezervați.
„Cu siguranţă, suntem o echipă. Şi asta nu de ieri, de azi. Anul ăsta am făcut 20 de ani de la căsătorie şi cred că în orice moment din vieţile noastre profesionale ne-am sfătuit, ajutat şi susţinut. Da. De la început, amândoi am zis că aşa e cel mai bine. Andrei e un tip foarte discret şi nu vrea să stea în lumina reflectoarelor. E suficient să fie o persoană în casă care să atragă atâtea bliţuri. Da, da (râde) Lasă-i să se gândească. Pentru că eu ştiu ce am acasă. Ştiu ce relaţie avem şi n-avem nevoie de confirmările lumii pentru relaţia noastră. „Lasă lumea să vorbească, ăsta-i rostul ei!', vorba cântecului. (râde)', spunea Loredana Groza în 2018.
Andrei Boncea este un cunoscut producător și director de producție. În palmaresul său se numără mai multe producții de succes, printre care „Păcatele Evei', „Cu un pas înainte', „Supraviețuitorul', Fire & Ice: „Cronica dragonilor', „Contra timp' și „Las Fierbinți.'
Citește și:
Andreea Antonescu dezvăluie motivul pentru care s-a despărțit de fostul partener: „Nu a fost o întâmplare’
Foto: Instagram