Lora a făcut mărturisiri inedite despre relația pe care o are cu partenerul ei, Ionuț Ghenu, dar și despre cum a cerut-o în căsătorie.
Lora și partenerul ei, Ionuț Ghenu, formează un cuplu de șase ani. Relația lor a fost presărată și cu momente dificile, iar cei doi s-au confruntat și cu un scandal mediatic, care a reușit să îi apropie.
Inițial, Lora și Ionuț Ghenu au fost prieteni, iar ulterior relația lor de prietenie s-a transformat într-una amoroasă. Într-un interviu pentru revista Viva, Lora a vorbit cu emoție despre partenerul ei, precum și despre momentele grele pe care le-au întâmpinat în special la începutul relației lor. „Ionuț nu este doar iubitul meu, îmi este prieten. (…) A fost o relație atât de încercată și atât de greșit interpretată, am fost acuzați că suntem împreună când eram mai mult colegi, nici măcar prieteni, dar era un membru prea important în echipă ca să pot renunța la el. Când nu am mai avut influențe din exterior și am fost persoane libere, totul s-a schimbat: a venit natural să ne împrietenim, apoi a urmat un scandal mediatic provocat, iar în urma acelui scandal ne-am apropiat foarte mult.”
Prezentatoarea emisiunii Vorbește Lumea de pe PRO TV a povestit că a fost cerută în căsătorie de două ori de către Ionuț Ghenu și că ambele cereri, care au fost speciale, au reușit să o impresioneze. „A existat o cerere în căsătorie, într-o bărcuță mai fancy, nu s-a pus în genunchi, că nu avea cum, dar m-a urcat pe mine în bărcuță, undeva la jumătate între Serbia și România, iar eu fiind gălățeancă, crescută pe malul Dunării, a fost locul perfect. Mi-a arătat o peșteră frumoasă, iar când m-am întors, el era cu o cutie și inel. A fost un moment atât de frumos! Apoi, m-a mai cerut o dată, într-o seară de 8 Martie. M-a trezit din somn după vacanța din Maldive și mi-a oferit un al doilea inel, care are o piatră în culoarea apei din Maldive, ca să ne amintească de acea perioadă frumoasă”, a mărturisit Lora pentru sursa mai sus menționată.
Lora a vorbit și despre o ceremonie care a avut loc acum câțiva ani. „A fost o ceremonie de binecuvântare a relației, ținută de un prieten bun care este preot și care avea biserica în curtea casei parohiale. A fost foarte frumos și intim”, a declarat Lora pentru revista Viva.
Foto: Instagram