Lora a povestit fanilor despre noua intervenție estetică prin care a trecut

Lora a povestit celor care o urmăresc pe contul său de Instagram că a trecut printr-o nouă intervenție estetică, ca să își rezolve o problemă. Artista vorbește deseori onest despre sine și despre corpul său.

Lora a povestit fanilor despre noua intervenție estetică prin care a trecut

Lora a povestit fanilor de pe Instagram că a trecut printr-o nouă intervenție estetică. Nu este vorba despre o operație chirurgicală, ci despre o procedură estetică care pare să fie foarte eficientă, cel puțin dacă e să o credem pe artista care nu se ferește să atingă și subiecte pe care celelalte vedete le ocolesc în mod normal.

Astfel, Lora a povestit că a mers la o clinică unde a trecut printr-o procedură de ameliorare a apectului ridurilor și liniilor fine de pe gât. Cântăreața a așteptat venirea sezonului rece pentru a apela la această intervenție, și s-a lăsat pe mână specialiștilor la vremea potrivită, atunci când expunerea la soare nu mai poate cauza probleme în procesul de vindecare. „Mezoterapie la gât. În sfârșit, a venit frigul și am putut să-mi rezolv problema cu ridurile de pe gât”, a spus Lora, care a și rămas cu câteva semne de la acul folosit în cadrul terapiei, dar care se vor vindeca în scurtă vreme.

Mezoterapia este o procedură nechirurgicală foarte populară printre celebrități, dar și printre persoanele care își doresc un aspect întinerit fără să recurgă la intervenții invazive de tipul celor chirurgicale. Metoda presupune injectarea unor combinații de substanțe nutritive la nivelul profund al pielii, acolo unde are loc procesul de regenerare, stimulând astfel crearea de celule noi și estompând, cu timpul, tot soiul de asperități sau riduri. Procedura se practică cu rezultate bune pentru a reduce liniile fine, cearcănele, micile cicatrici, dar se utilizează și pentru celulită sau vergeturi.

Lora a povestit în mai multe rânduri lucruri intime, și nu se ferește să vorbească despre probleme spinoase, precum sănătatea mintală (chiar recent s-a alăturat unui proiect – un concert de Ziua Mondială a Sănătății Mintale), sau standardele pe care trebuie să le atingă femeile într-o societate patriarhală.

Citește și:
Ce a dezvăluit Andrei Aradits despre familia lui, după 17 ani de căsătorie

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people