Liviu Teodorescu și soția lui, Iulia, se bucură de o vacanță de vis în Dubai și au împărtășit cu fanii lor imagini din această destinație.
Liviu Teodorescu și soția lui, Iulia, au plecat în luna de miere. În ceea ce privește destinația, cei doi au ales o destinație de lux, și anume Dubai.
Liviu Teodorescu și partenera lui se bucură de o vacanță de vis și spre încântarea fanilor, au publicat pe rețelele de socializare imagini din această destinație. „Vacanța noastră în Dubai e la extreme. Dimineață la cel mai înalt infinity pool din lume și acum în cea mai mare roată din lume. A, și vibe-ul nostru, cel mai mare din lume. Happy Honeymoon, babe”, a fost mesajul transmis de Liviu Teodorescu pe Instagram.
Liviu Teodorescu și soția lui, Iulia, au împărtășit cu urmăritorii lor de pe Instagram un tur cu apartamentul impresionant de care se vor bucura în această vacanță. Cei doi au avut parte și de o surpriză atunci când au ajuns în apartament, mai exact au găsit câteva fotografii cu ei de la nuntă și din cadrul altor momente pe care le-au petrecut împreună.
Vezi această postare pe Instagram
La începutul lunii iulie, Liviu Teodorescu și partenera lui, Iulia, s-au căsătorit civil, iar pe 24 iulie a avut loc cununia religioasă. La cununia civilă Iulia a purtat o rochie scurtă, tip sacou, și a optat pentru o coafură elegantă cu bucle lejere și un machiaj natural, iar cântărețul a purtat o cămașă albă, cu imprimeu și pantaloni albi.
În ziua în care s-au căsătorit religios, cei doi au făcut și o ședință foto, iar soția lui Liviu Teodorescu a purtat o rochie albă tip prințesă, în timp ce artistul a optat pentru un costum alb.
După nuntă, cei doi au plecat în „săptămâna de miere”, însă au făcut o alegere mai neobișnuită. Nu au optat pentru destinații exotice sau vacanțe impresionante, precum multe alte vedete, ci au rămas pe plaiuri mioritice și au petrecut câteva zile de vis la unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Suceava, unde au fost cazați într-un apartament de lux.
Liviu Teodorescu și Iulia Iacob sunt împreună din liceu. Cei doi formează un cuplu de 11 ani. În ciuda faptului că artistul este obișnuit cu lumina reflectoarelor, partenera sa este mult mai discretă.
Foto: Instagram