Lindsay Lohan a dezvăluit sexul copilului pe care îl așteaptă

Lindsay Lohan va deveni în curând mamă pentru prima oară!

Lindsay Lohan a dezvăluit sexul copilului pe care îl așteaptă

Lindsay Lohan și soțul său, Bader Shammas, vor avea un băiețel! Vestea vine din partea publicației TMZ, care a anunțat și că actrița în vârstă de 36 de ani va naște în curând.

„Mama lui Lindsay, Dina, va fi alături de ea în Dubai în momentul în care va naște”, a precizat TMZ, care a adăugat și că „unii dintre frații lui Lindsay vor fi, de asemenea, în străinătate cam în același timp cu nașterea pentru a-și cunoaște nepotul.

Lohan a anunțat în luna martie că va deveni mamă pentru prima oară prin intermediul unei postări pe rețelele sociale. Aceasta a dezvăluit pe contul său de Instagram o imagine cu o salopetă de bebeluș, pe care era inscripționat mesajul „în curând”.

„Suntem binecuvântați și entuziasmați”, a scris Lohan în descrierea fotografiei.

În plus, un reprezentat al actriței a declarat pentru Page Six că aceasta „se simte minunat și că este extrem de încântată”.

Lindsay Lohan și Bader Shammas s-au căsătorit anul trecut, în cadrul unei ceremonii extrem de private. Chiar dacă actrița nu a oferit detalii despre marele eveniment, aceasta a confirmat la momentul respectiv vestea printr-o postare pe Instagram, în care l-a prezentat pe Bader Shammas drept soțul său.

„Sunt cea mai norocoasă femeie din lume. Nu pentru că am nevoie de un bărbat, ci pentru că el m-a găsit și a știut că vreau să găsesc fericirea și grația, toate în același timp. Sunt uimită că acesta este soțul meu. Fiecare femeie ar trebui să se simtă așa în fiecare zi”, a scris Lohan în descrierea unei imagini în care se afla alături de Shammas.

Cei doi s-au logodit în 2021, însă au preferat întotdeauna să își țină relația departe de ochii presei și ai publicului. O sursă apropiată a declarat anul trecut pentru The Sun faptul că: „Relația lui Lindsay cu Bader Shammas este puternică. Cei doi sunt împreună de vreo doi ani. Bader este o prezență constantă și stabilă în viața ei.”

Aceeași sursă a adăugat că soțul actriței nu este actor și nu lucrează în industria divertismentului. Bader Shammas este finanțator, iar în prezent este vicepreședinte adjunct pentru banca Bader Shammas din Dubai, acolo unde actrița locuiește de 7 ani.

Lindsay Lohan a mai fost logodită cu miliardarul rus Egor Tarabasov. După șase luni de relație, cei doi s-au logodit, însă ulterior s-au despărțit. Lohan a acuzat că Tarabasov a fost violent cu ea în timpul relației lor și a prezentat un incident în care omul de afaceri a fost surprins fiind violent cu ea în timpul unei vacanțe pe o insulă din Grecia în august 2016, afirmând că acesta nu a fost primul astfel de incident. Tarabasov a negat acuzațiile și a susținut că Lohan a inițiat o „campanie de calomnie” împotriva sa.

Lindsay Lohan este recunoscută pentru rolurile din Parent Trap, Mean Girls și Freaky Friday. Cariera ei în actorie a fost una tumultoasă, iar de-a lungul anilor a avut probleme din cauza consumului de alcool și droguri și a fost internată de mai multe ori în clinicile de dezintoxicare.

Citește și:
Actrița Yvonne Strahovski va deveni mamă pentru a treia oară

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people