Un nou cuplu de vedete se conturează, însă de această dată este vorba despre unul controversat.
Actrița Lily James a fost surprinsă în ipostaze tandre cu actorul Dominic West, care este însă însurat. Cei doi au fost fotografiați pe străzile din Roma și la un restaurant local, iar gesturile și săruturile au dus imediat la ipoteza că cei doi au o relație.
Lily James, în vârstă de 31 de ani, purta o rochie neagră cu imprimeu floral, accesorizată cu o geantă Yves Saint Laurent, în timp ce actorul Dominic West, cunoscut pentru rolul din serialul The Affair, a avut o ținută casual compusă din jeans și cămașă.
Înainte de a merge la restaurant pentru a servi cina, cei doi au făcut și o mică plimbare împreună, folosind un scooter electric.
View this post on Instagram
Potrivit Daily Mail, care a publicat imaginile, cei doi au fost însoțiți la restaurant de managerul lor.
View this post on Instagram
Lily James și Dominic West filmează în această perioadă împreună pentru o mini-serie intitulată The Pursuit of Love, bazată pe romanul lui Nancy Mitford. Filmările au însă loc în Marea Britanie așa că escapada celor doi din Italia lansează mari semne de întrebare.
Cei doi nu au comentat până acum apariția imaginilor, însă cu siguranță acestea îi vor crea numeroase probleme lui Dominic West, mai ales că actorul este însurat, din 2010 cu Catherine FitzGerald, un designer de amenajări interioare. Un aspect care a atras atenția în imaginile realizate de paparazzi este faptul că actorul nu purta verighetă.
În ceea ce o privește pe Lily James, în urmă cu câteva luni au apărut mai multe informații potrivit cărora aceasta ar avea o relație cu actorul Chris Evans, alături de care a fost văzută în numeroase dăți în Londra.
Foto: Profimedia