Lili Sandu a ajuns la spital cu fiul său, Thomas Jay, și a povestit tot ce s-a întâmplat.
Lili Sandu și-a îngrijorat fanii de pe rețelele de socializare după ce a postat o imagine de pe patul de spital, alături de fiul ei. Prezentatoarea TV a împărtășit cu internauții o fotografie în care apare foarte naturală, însă oboseala de pe chip este și ea vizibilă.
Prezentatoarea TV de la „Vorbește lumea” este foarte deschisă cu fanii săi de pe Instagram și obișnuiește să le povestească și despre aspectele mai puțin plăcute. Vedeta a ajuns de urgență la spital, motiv pentru care și-a anulat toate proiectele pentru moment. Artista le-a cerut ajutorul medicilor pentru fiul ei, Thomas Jay, care a avut nevoie de îngrijiri.
VOTEAZĂ AICI la ELLE STYLE AWARDS 2022 și poți câștiga unul dintre cele 50 de super premii!
Lili Sandu a povestit pe pagina sa de Instagram ce s-a întâmplat cu băiețelul ei, după ce sâmbătă seara s-a simțit foarte rău. Prezentatoarea TV a explicat că Thomas a făcut febră foarte mare și au mers direct la spital. Din fericire, artista a spus că băiețelul ei și a lui Silviu Țolu se simte mai bine acum.
„Am fost de la bal, la spital. Tomy s-a decis, s-a gândit el sâmbătă seară, că e cazul să facă o febră în 41. Am ajuns la spital, am intrat, dar acum totul este bine. Se face bine. Te pupă mami!”, a mărturisit Lili Sandu, în cadrul unei emisiuni TV.
Lili Sandu și Silviu Țolu trăiesc împreună cea mai frumoasă poveste de dragoste, iar în urmă cu doi ani au devenit părinți pentru prima dată. Artista a vorbit deschis despre cum i s-a schimbat viața de când a devenit mamă și cum a trecut peste problemele din primul an de maternitate.
„Suntem femei care ne lovim de emoțiile astea atât de puternice și asta nu înseamnă că nu ne iubim copilul. Doar că nu îți înțelegi stările, e o responsabilitate care vine pur și simplu peste tine, că în alea nouă luni e frumos, mai dă cu piciorușul în burtică, îl ai cu tine, știi cum să-l protejezi. Plus că, învățată fiind să ai o relație de cuplu înainte să vină copilul, când vine copilul deja relația de cuplu practic nu mai există, e absentă, pentru că, iar, copilul e pe primul loc.”
FOTO: Arhivă ELLE