În ultima vreme au circulat mai multe zvonuri cu privire la destrămarea cuplului format din Lidia Buble și Harlys Becerra, iar surse din apropierea cântăreței susțin că despărțirea celor doi s-a produs în urmă cu puțin timp.
Potrivit ciao.ro, Lidia Buble ar fi fost cea care a decis să pună capăt idilei cu actorul Harlys Becerra, iar motivele care au determinat-o să ia această decizie sunt multiple. După competiția Asia Express artista ar fi ajuns la concluzia că relația lor nu va avea niciun viitor, atât din cauza distanței care îi separă, cât și pentru că ea este implicată in mai multe proiecte profesionale, care îi ocupă foarte mult din timp.
Spre surpriza fanilor, deja au început să circule zvonuri cu privire la o nouă relație a cântăreței, totul pornind de la o declarație făcută în glumă de Lidia Buble pe rețelele de socializare. Artista a fost prezentă la o petrecere unde s-a reîntâlnit cu Cuza de la Noaptea Târziu, împotriva căruia a concurat la emisiunea Asia Express. Cei doi s-au fotografiat împreună, iar Lidia a făcut o declarație neașteptată pe social media.
„Bă, pe tine te iau, Cuza, fii atent! Am primit mesaje: Cuza vrea copii, Cuza știe să gătească, își dă tot interesul. Fii atent că pe tine mă bazez! M-am îmbrăcat să mă ceară de nevastă. Aștept să mă ceară', a spus, glumind, Lidia Buble. „Gata, ne-am hotărât. Pentru darurile de nuntă vă așteptăm pe Revolut', a spus și Cuza.
În ceea ce privește relația cu Harlys Becerra, Lidia Buble și actorul au fost surprinși împreună în mai multe ocazii. Primele semne că relația celor doi a început să se destrame au apărut în urmă cu o lună, când artista nu i-a mai răspuns la comentariile pe care acesta le lăsa la postările ei de pe rețelele de socializare.
Lidia Buble și Harlys Becerra au fost acum ceva timp împreună într-o vacanță în Ibiza, iar cântăreața a postat mai multe imagini din perioada petrecută acolo. De asemenea, actorul a venit și în România și a cunoscut cel puțin o parte din familia artistei. Cei doi au vizitat împreună și Castelul Bran.
Harlys Becerra este un actor cubanez cunoscut pentru aparițiile în mai multe seriale, cum ar fi în Vis a Vis de pe Netflix, și filme spaniole, însă și în diverse videoclipuri.
În urmă cu ceva timp, Lidia Buble făcea și primele declarații despre Harlys Becerra, destul de vagi, dar care păreau să confirme relația presupusă de toată lumea.
„Câte întrebări sunt pe tema asta, deja peste o sută. Primesc şi zilnic mesaje, este foarte lungă povestea, trebuie să îmi iau o zi să vă povestesc. Da, chiar sunt fericită, foarte fericită şi foarte împlinită pe toate planurile. În două-trei cuvinte, mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Eu cred că fiecare om merită să fie fericit şi vă doresc să fiţi măcar la fel de fericiţi cum sunt eu. Sunt norocoasă. Pentru mine nu există actori, cântăreţi, vedete, nevedete. Fiecare avem un job, o meserie pe care o facem, dar da, este foarte adevărată că dragostea vine când nu te aştepţi şi răsare unde nu te aştepţi.'
Citește și:
Irina Deaconescu și Cristian Manea vor fi din nou părinți. Fotografiile adorabile cu care au făcut anunțul
Foto: Instagram