Familia Lidiei Buble a trecut prin momente dificile după ce nepotul artistei, Noah, de cinci luni, a fost operat pentru a treia oară.
Lidia Buble se află de câteva zile în Statele Unite ale Americii, acolo unde a zburat pentru a fi alături de sora ei, Diana, într-un moment extrem de dificil. Nepotul artistei, Noah, de doar cinci luni, a fost operat pentru a treia oară.
Diana, sora Lidiei Buble, a devenit mamă pentru prima dată în luna noiembrie a anului 2024. Ea a născut un băiețel, iar anunțul că familia cântăreței s-a mărit a adus foarte multă bucurie, dar și momente grele. După naștere, din cauza unor probleme de sănătate, micuțul Noah a trebuit să fie operat. Artista îi este alături surorii ei în această perioadă delicată pe care o traversează și a zburat până în Statele Unite ale Americii, acolo unde nepotul ei, Noah, a trecut prin a treia intervenție chirurgicală.
„Din punctul de vedere al medicilor, copilașul acesta aș fi putut să nu-l mai am. Chiar și în momentul următor ar putea să se întâmple ceva și să nu mai fie. Am ales să mă rog foarte mult, îi spun asta lui Dumnezeu și Dumnezeu îmi dă putere pentru că mi se pare că mă uit așa în oglindă și zic: „eu cum sunt astăzi fericită, eu trebuie să fiu acolo în pat să plâng și ascult muzică tristă”, dar nu, sunt fericită, pentru că eu cred că Dumnezeu va face o minune și va face ca totul să fie bine”, a mărturisit Diana, sora Lidiei Buble, în cadrul unui video publicat pe Instagram.
Sora Lidiei Buble i-a ținut la curent pe urmăritorii ei cu privire la operațiile prin care a trecut fiul ei, Noah. Diana a povestit că ultima operație a băiețelului ei a decurs foarte bine.
„Noah a ieșit din operație și este o MINUNE VIE! Totul a decurs foarte bine!”, a mai transmis Diana, sora Lidiei Buble.
Lidia Buble este alături de sora ei, Diana, în toată această perioadă.
„Abia aștept să-l răsfăț pe baby Noah. Atâta îl iubesc de nu mai pot”, a scris Lidia Buble pe Instagram.
Lidia Buble face parte dintr-o familie numeroasă, având și foarte mulți nepoți. În cadrul unui interviu, artista a împărtășit cum este atmosfera când toți membrii familiei se reunesc, ce legătură are cu cele patru surori și care au fost cele mai speciale cadouri pe care le-a primit și oferit.
„Întotdeauna, chiar dacă aveai un singur biscuite, trebuia să îl împarți cu toți ceilalți zece frați. Mami avea o vorbă, că dacă te puneai la masă nu îți permiteai nici măcar să te-ntorci să strănuți, pentru că în momentul în care te-ntorceai nu mai aveai nimic în farfurie. Cred că asta este cam cea mai importantă lecție, să împărțim, să dăruiesc. Dragostea, am învățat să iubesc foarte intens. Îmi place întotdeauna să împart în jurul meu. Eu sunt mult mai fericită în momentul în care ofer, decât atunci când primesc. Și, bineînțeles, credința, pe care ne-au împământenit-o părinții noștri încă de micuți, pentru că am crescut în biserică. De fapt, acesta cred că este cel mai prețios lucru cu care am plecat de acasă, credința în Dumnezeu, care mă călăuzește la fiecare pas. M-a ținut puternic de câte ori am avut nevoie”, a declarat Lidia Buble pentru Fresh by Unica.
Foto: Instagram