Lidia Buble a povestit pe Instagram o experiență bizară, întâmplată într-o cameră de hotel.
Lidia Buble a relatat recent o întâmplare surprinzătoare petrecută într-un hotel unde s-a cazat. Artista și-a uimit fanii când a povestit o experiență ce pare a fi paranormală. Cântăreața a menționat că mai avusese astfel de situații în aceeași locație și bănuiește că locul ar putea fi bântuit.
Ea și trupa sa s-au cazat recent într-un hotel, iar Lidia Buble a trecut printr-o situație neobișnuită. Pe parcursul întregii nopți, s-au auzit sunete ciudate în camera ei, în timp ce camerele colegilor de trupă erau liniștite.
Pe Instagram, Lidia Buble a povestit că, imediat după ce s-a cazat, au început să se audă zgomote la intervale de jumătate de oră, fără să găsească o explicație pentru acestea. În camerele colegilor săi era liniște completă, iar sunetele au persistat până când a plecat spre aeroport.
„M-am trezit la ora 06.00 ca să plec spre aeroport și nu știu cum să vă povestesc (…) Este o casă bântuită, nu este niciun geam, se plimbă porumbeii prin ea (…) Și acum când m-am trezit îi întreb pe băieți: „La voi s-au auzit toată noaptea niște zgomote dubioase’. Ei au spus că nu. La mine din jumătate în jumătate de oră se pornea un zgomot din balcon, eu credeam că vine sfârșitul lumii și nu să spui că era afară uragan. Niște zgomote foarte dubioase și toată noaptea s-a întâmplat asta”, a povestit Lidia Buble pe Instagram.
Artista este convinsă că locația este bântuită, deoarece și anterior, când s-a cazat acolo, a auzit zgomote ciudate fără nicio explicație.
„Noi am mai stat o dată aici. De câte ori stăm aici, suntem bântuiți (…) Zici că se trânteau chestii, zici că ploua tare, cu gheață (…) De când am ajuns până când plec se aud zgomotele alea”, a mai spus Lidia Buble.
Lidia Buble are o carieră muzicală de succes și a avut până acum o mulțime de colaborări muzicale cu nume cunoscute din industrie, cum ari fi Fly Project, Direcția 5 și VUNK. Însă, celebritatea a cunoscut-o în anul 2014, odată cu melodiile „Kamelia” și „Noi simțim la fel”, fiind sprijinită artistic de Adrian Sînă, iar piesele i-au adus o recunoaștere impresionantă în rândul publicului.
Lidia Buble a vorbit recent despre câștigurile ei, care provin atât din activitatea ei muzicală, cât și din colaborările pe care le are cu diverse brand-uri.
„Dacă și scrii la acea piesă, aici vorbim de linii melodice și versuri, atunci poți să câștigi destul de bine și din difuzările de pe radio. Clar, îmi doresc foarte mult ca piesele mele să fie difuzate pe radio, pentru că vreau să ajung la cât mai multe suflete. Dar dacă nu mi-a intrat piesa pe radio nu intru în depresie. Nu sunt disperată, nu, toți artiștii își doresc să fie pe radio, trebuie să fim ipocriți să nu recunoaștem lucrurile acestea. Dar totuși cred că cei mai mulți bani un artist poate să-i facă din contracte de imagine, și asta pentru că am avut și știu ce înseamnă, și din concerte. Din asta trăiesc”, a declarat Lidia Buble în cadrul emisiunii Fresh by Unica.
Foto: Instagram