Lidia Buble a dezvăluit motivul pentru care nu și-a anunțat părinții la începutul carierei sale că s-a lansat în muzică.
Lidia Buble este printre cele mai apreciate artiste din industria muzicală de la noi, iar cariera ei de succes a debutat acum 10 ani. În primele etape ale carierei, cântăreața nu le-a dezvăluit părinților săi activitatea sa, iar aceștia au aflat din surse străine.
Lidia Buble provine dintr-o familie numeroasă pe care o apreciază și prețuiește foarte mult. Artista are șase frați, patru surori și 30 de nepoți. Deși are o legătură strânsă cu părinții săi, a recunoscut că inițial i-a fost rușine să le dezvăluie activitatea sa de artistă.
„Mă poartă în rugăciuni în fiecare zi, mă susțin și-mi dau sfaturi în orice situație m-aș afla. La început le-a fost foarte greu, pentru că eu n-am avut curajul să le spun că am intrat în industria muzicală”, a declarat Lidia Buble la Fresh by Unica.
Artista și-a început cariera acum 10 ani, în 2014, când a debutat cu piesele „Kamelia” și „Noi simțim la fel”, sub îndrumarea lui Adrian Sînă. La început, cântăreața nu le-a dezvăluit părinților săi despre activitatea sa, dar un vecin le-a spus că fiica lor cântă. Tatăl artistei, care este pastor, i-a spus fiicei sale că nu ar trebui să se ascundă. Deși nu au fost inițial foarte încântați de alegerea ei, aceștia au fost în cele din urmă de partea ei.
„Măi, Lidia, tati, dar e posibil să nu ne spui? Să aflăm din vecini…”. Au fost un pic necăjiți că nu i-am anunțat, dar n-am avut curaj și nu am îndrăznit pentru că și pentru mine era ceva ireal.”
„Văzând că fac cu foarte multă dragoste acest lucru și că nu fac altceva decât să bucur sufletele oamenilor (n.red. – părinții) or ajuns să mă susțină. A fost șocul mare la început. Începuseră să curgă telefoanele din presă și nu erau obișnuiți cu treaba asta”, a mai spus artista pentru sursa menționată.
În plus, cântăreața menționează că părinții ei nu mai iau de bună toate informațiile care circulă despre ea pe internet.
„În principal asta îi interesează. Ei știu varianta adevărată. Ei au fost foarte echilibrați. Mereu se roagă pentru mine. (…) Dacă nu-i aveam pe ei, nu știu dacă aș mai fi fost atât de puternică. Verdictul din partea familiei, cel puțin pentru mine, este cel mai important”, a povestit Lidia Buble pentru unica.ro
Lidia Buble este cunoscută pentru discreția sa în ceea ce privește viața sentimentală și rar împărtășește aspecte legate de relația sa amoroasă. Totuși, de curând, cântăreața a dezvăluit câteva informații despre ceea ce își propune pentru viitor.
Participând la emisiunea „Vorbește Lumea”, Lidia Buble a stârnit curiozitatea prezentatoarei Lili Sandu, după ce a fost văzută cu un inel care semăna izbitor cu un solitaire – un model cunoscut de inel de logodnă. Acesta este de fapt un inel cu diamant splendid, pe care a artista l-a primit cadou de ziua ei de naștere anul trecut, când a sărbătorit împlinirea vârstei de 30 de ani. Deși a clarificat faptul că nu este vorba despre un inel de logodnă, cântăreața a menționat de mai multe ori că acesta reprezintă obiectul cel mai valoros pentru ea.
Lili Sandu: „Dă-ne o veste!”
Lidia Buble: „A, nu e aia! Numai pe degetul ăsta (n.r. – inelar) îmi vine, pe restul mi-e mare. Dar îți dau o veste, am schimbat prefixul. L-am primit cadou de ziua mea, la împlinirea vârstei de 30 de ani, dar deja i-am făcut de anul trecut. Așteptăm altul pentru aia (n.r. – logodnă)”, a fost discuția dintre cele două vedete.
Foto: Arhiva ELLE