Lidia Buble a făcut un anunț neașteptat pe rețelele de socializare referitor la cariera sa.
Lidia Buble a anunțat la începutul acestui an proiecte mărețe și este nerăbdătoare să lanseze noi piese cu în colaborare cu mari artiști internaționali. Dincolo de acest lucru, artista a precizat că mai are o surpriză pentru admiratorii săi și lucrează din greu pentru a le oferi acestora o noua imagine a sa.
Cântăreața este foarte activă pe rețelele de socializare și păstrează constant legătura cu internauții. Recent, Lidia Buble a organizat o sesiune de Întrebări și Răspunsuri pe pagina sa de Instagram, unde a oferit detalii referitoare la curiozitățile fanilor. Întrebată dacă s-a gândit vreodată să se îndrepte și spre domeniul actoriei, artista a precizat că este mai mult decât pasionată de acest subiect și a făcut un anunț neașteptat.
„Dacă mă pasionează? Sunt disperată după actorie! Să știți că eu atunci când am fost mică, cred că dacă m-ar fi întrebat cineva ce îmi doresc să mă fac când o să fiu mare, cântăreață sau actriță, bine, eu visam să devin musafir, dar asta e altă discuție (râde), dar dacă m-ar fi pus să aleg între astea două, cu toate că era clar, toate semnele duceau că aș fi ales să devin cântăreață, aș fi ales să devin actriță, pentru că am eu niște talente ascunse de care voi încă nu știți. Ca să dau acum din casă, să știți că lucrez în acest sens, îmi doresc foarte mult să joc, nu într-un film, ci în mai multe filme, de ce nu chiar într-un serial. Sunt convinsă că într-un final o să se întâmple, nu știu exact când, dar, cum s-ar zice, o să mai auziți de mine (râde).„, a mărturisit cântăreața pe InstaStory, potrivit Spynews.
Lidia Buble are dorințe mari și pe plan personal. Vedeta a mărturisit în cadrul podcastului găzduit de Mihai și Elwira Petre că își dorește să devină mamă cât mai curând, ea crescând într-o familie cu mulți copii.
„N-am simțit niciodată o presiune, pentru că eu sunt omul căruia îi place foarte mult tot ceea ce înseamnă natural. Trebuie să se întâmple în mod firesc și natural. Când o fi să vină Făt-Frumos pe un cal alb, o să se întâmple. Da, îmi doresc să mă căsătoresc, îmi doresc copii. Trei băieți, dacă se poate, ar fi ideal pentru mine, dar nu pun presiune pe mine și nici nu las să mă preseze vorbele venite din partea celorlalți”, a spus Lidia Buble în podcastul moderat de Mihai și Elwira Petre.
FOTO: Arhivă ELLE