După opt luni de la divorțul de Miley Cyrus, Liam Hemsworth recunoaște că a fost “afectat” de faptul că își trăia viața mereu în atenția reflectoarelor, dar că acum se simte echilibrat și și-a găsit pacea.
„Pentru o lungă perioadă de timp am fost foarte stresat și asta chiar m-a afectat”, a spus Liam Hemsworth într-un interviu pentru Men’s Health despre cum viața sa de la Hollywood îl punea constant în lumina reflectoarelor.
Actorul din franciza Hunger Games și fostul soț a lui Miley Cyrus a vorbit deschis despre cum a reușit să își găsească pacea trăind mereu în atenția presei. „Mai sunt și momente în care vrei să te dezlănțui și să spui ceva… pentru că din punctul meu de vedere, majoritatea lucrurilor scrise despre mine erau false. Există momente în care simți nevoia să adresezi lucrurile personal, dar mai sunt și alte momente când nu merită efortul pentru că pur și simplu atragi mai multă atenție, iar atunci cel mai bine este să nu te gândești la asta și să lași să treacă”.
„În această perioadă, nu mai vreau să pierd timpul, îngrijorându-mă despre subiecte de acest gen”, a spus el. „Încerc constant să-mi amintesc ce trebuie să apreciez prezentul și să ma bucur de fiecare moment cât pot eu de mult, fie că este vorba de muncă, de familie sau de orice fac. Eu doar încerc să privesc mereu partea pozitivă și să ma bucur de viață cât de mult posibil”.
În ceea ce privește modul în care Liam „se bucură de viață”, acesta a dezvăluit mai devreme în interviu. „Apreciază lucrurile mici. Acesta este lucrul pe care încerc să mi-l reamintesc mereu, mai ales atunci când lucrurile nu merg conform planului sau cum mi-am dorit eu să meargă. Apreciez ceea ce am și caut lucruri care să mă facă fericit și lucruri care să mă facă să mă simt ca o persoană mai bună… sincer să fiu în ultimele șase luni… aș spune că exercițiile fizice și fitness-ul au jucat un rol important în restabilirea echilibrului din viața mea”, a declarat acesta.
Cu acestea fiind spuse, Liam face referire la Miley doar într-un mod indirect. Acesta a cerut divorț în august 2019 pentru „diferențe ireconciliabile”, la scurt timp după ce aceasta a fost văzută alături de fosta iubită a lui Brody Jenner, Kaitlyn Carter. Liam și Miley și-au finalizat divorțul la sfârșitul lui ianuarie 2020. De la despărțire, Miley a trecut peste relația cu Kaitlyn și a început o nouă relație cu Cody Simpson. Liam și-a văzut și el de viața lui, alături de modelul Gabriella Brooks, relația lor începând în decembrie 2019.
Text: Alexandra Dima
Foto: Arhiva Revistei ELLE