Lia, fiica Danei Rogoz, a împlinit 2 ani. Mesajul emoționant transmis de actriță

Fiica Danei Rogoz, Lia, a împlinit doi ani, iar actrița a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

Lia, fiica Danei Rogoz, a împlinit 2 ani. Mesajul emoționant transmis de actriță

Fiica Danei Rogoz a împlinit doi ani, iar cu ocazia astaa actrița a transmis pe rețelele de socializare un mesaj emoționant care a fost însoțit de o serie de imagini adorabile cu Lia. 

„La mulți ani, fetița noastră minunată! La 8:46, acum 2 ani, în plin debut și haos al pandemiei, ai venit pe lumea asta să o faci mai frumoasă și mai bună! Am plâns în hohote când te-am ținut prima oară în brațe. Te-am arătat tatălui și fratelui de la fereastra maternității, ca după alte câteva zile marea întâlnire, marea reuniune a familiei, să se petreacă la ieșirea din spital, în cortul de triaj. Ai adus atât de multă iubire și veselie în viețile părinților și fraților tăi, că stăm și ne minunăm uneori de noi, de felul în care am devenit, alături de tine, în acești doi ani. Ești o minune, o păpușă de porțelan, o perluță, o mărgică a Universului, o mogâldeață gingașă, parcă desprinsă din povești. Să fii fericită și sănătoasă la trup, la minte și la suflet! Noi vom fi mereu aproape!”, a transmis Dana Rogoz pe Instagram. 

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

O postare distribuită de Dana Rogoz (@danarogoz)

Dana Rogoz trăiește de aproape 18 ani o poveste de dragoste cu Radu Dragomir. S-au căsătorit în 2012 și îi au împreună pe Vlad și Lia. Regizorul mai are un băiat, pe nume Barbu, dintr-o căsnicie anterioară.

Dana Rogoz l-a cunoscut pe soțul ei atunci când avea 16 ani, pe platourile de filmare ale serialului „La Bloc”, Radu Dragomir fiind unul dintre regizorii acestuia. Actrița a povestit în podcast-ul Acasă La Măruță că în cazul lor nu a fost vorba despre dragoste la prima vedere, iar relația a început atunci când avea ea aproximativ 19 ani.

„Nu a fost dragoste la prima vedere pentru că aveam amândoi alte relații. A fost într-adevăr, întotdeauna, o relație foarte bună profesională. Au fost decizii care s-au luat, povești care s-au încheiat, alte povești care au început și am avut o relație pornită din mare iubire.”

Dana Rogoz a făcut declarații și despre cum este soțul ei în rolul de tată. 

„E un tată extrem de dedicat, de preocupat, de iubitor, e foarte prezent. (…) E ireproșabil, sincer, ca tată. El știe asta despre el, face tot ce poate. De exemplu, ca mamă, de multe ori mă simt vinovată de anumite lucruri, el niciodată nu se simte vinovat. El, chiar dacă știe că nu e perfect, el știe că face tot ce poate.”

Citește și:
Cum se înțeleg Olimpia Melinte și soțul ei. Detalii inedite după 13 ani de căsnicie: „Ne dăm spațiu'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people