Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică, imagini din vacanță. Ce destinație au ales cei doi

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică au plecat acum câteva zile în vacanță și au ales să împărtășească pe rețelele de socializare imagini de acolo.

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică formează un cuplu discret și puține au fost ocaziile în care au vorbit despre relația lor. Cei doi sunt împreună din 2013, iar în 2017 s-au căsătorit în secret în Bulgaria.

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică au decis să se relaxeze într-o vacanță în Grecia. Cei doi au plecat acum câteva zile și au ales să împartă și cu urmăritorii lor din mediul online imagini din această escapadă. Artista a publicat mai multe fotografii cu ea, cele mai multe fiind în costum de baie, iar fanii au remarcat cât de bine arată vedeta și au complimentat-o „Răvășitoare!!”, „Absolut perfectă”, „Ești foarte frumoasă!”, sunt câteva dintre comentariile primite de Lavinia Pîrva pe Instagram.

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică au împreună un băiețel, pe nume Alexandru. Până acum, cei doi au păstrat discreția cu privire la fiul lor și nu au făcut publice imagini cu chipul acestuia.

În luna octombrie a anului trecut, Lavinia Pîrva a vorbit cu sinceritate despre schimbările care au apărut în viața ei de când a devenit mamă. „Copilul meu mă solicită total. Este genul de copil bombă cu ceas. Sunt foarte fericită cu Alexandru. Doarme noaptea, ziua mă solicită foarte mult, dar îmi face plăcere pentru că intru în lumea lui și mă simt extraordinar de bine”, povestea artista la vremea respectivă în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea” de pe PRO TV.

Acum câteva luni, Lavinia Pîrva a reacționat după ce în presă au circulat o serie de zvonuri conform cărora ea și Ștefan Bănică ar divorța, după ce artista a fost surprinsă fără verighetă. Ea a dezvăluit adevăratul motivul pentru care nu poartă verighetă. „Eu nu am purtat verighetă și nu prea port. Și nu e ceva nou. Ștefan are multe inele și are și verigheta. Eu nu prea port accesorii. Verigheta e în sufletul nostru, asta e foarte clar. Și nici nu simt nevoia să mă justific. Dar nu divorțez, sunt foarte bine. O am acasă, o port din când în când, dar nu tot timpul. Important este să fie bine în familie, să fie armonie”, a spus Lavinia Pîrva pentru „Xtra Night Show.”

Citește și:
Ipostaza inedită în care Răzvan Simion și iubita lui, Daliana Răducan, au fost surprinși în vacanță

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people