Lavinia Pîrva, prima reacție după ce Ștefan Bănică și Irina Fodor au fost fotografiați la casa artistului

În urmă cu câteva zile au circulat câteva imagini de paparazzi cu Ștefan Bănică și Irina Fodor.

În urmă cu câteva zile au circulat câteva imagini de paparazzi cu Ștefan Bănică și Irina Fodor, cei doi fiind fotografiați intrând în casa pe care artist o împarte cu soția lui, Lavinia Pîrva.


Lavinia Pîrva, în vârstă de 37 de ani, vorbește rar în public despre căsnicia ei cu Ștefan Bănică, însă de această dată a avut o reacție după la adresa celor care au realizat fotografiile care lăsau de înțeles că în relația cu soțul ei ar exista unele probleme.

„Simt nevoia să vă împărtășesc cele întâmplate. În ziua în care la noi acasă au sosit colegii lui Ștefan de la show-ul de dans printre care și Irina Fodor, eu împreună cu Ștefan i-am întâmpinat cu mult drag. „Paparazzi' au filmat toată scena pentru că erau la 10 metri de garajul nostru, însă pentru ei eu am fost invizibilă. Pentru ei, eu eram înscrisă într-un studiu de cercetare al teleportării, am fost teleportată în Palestina ca să poată scrie în liniște ceva „senzațional' și probabil îi încurcam puțin.


Acesta este adevăratul motiv pentru care eu am primit rolul victimei invizibile în filmul creat de ei. Întrebarea mea este dacă mai există oameni care mai cred în fantasmele ziariștilor!? Sper că nu! Acestea fiind spuse, fără să mă străduiesc, am fabulat un text cred eu, muuult mai interesant decât știrea voastră fără nici un fundament…un fel de titlu care să atragă vezi Doamne atenția și să pară că este ceva Wowwww… Nu este, vă spun eu. Sunteți plictisitori și fără pic de inspirație în a crea ceva interesant chiar și dintr-o situație cât se poate de normală. Nu am nimic personal cu voi! Nu vă judec ca oameni! Poate că sunteți doar niște oameni bunuți și vreți doar să pară că aveți servici! Eu am să cobor acum cu picioarele pe pământ, dar voi? Voi când?', a scris Lavinia Pîrva pe contul ei de Facebook.

Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva vor împlini în curând 10 ani de relație. Cei doi s-au căsătorit în 2017, iar în 2019 au devenit părinții unui băiat, pe nume Alexandru.

Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva formează unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul autohton. Au preferat să își trăiască povestea de dragoste departe de ochii publicului și au trecut peste toate dificultățile pe care le-au întâmpinat de-a lungul timpului.

Citește și:
Raluca Bădulescu, despre reproșurile care i se aduc după ce a slăbit foarte mult: „Sunt în cea mai bună perioadă a vieții mele’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people