Lavinia Pîrva este recunoscută în primul rând de public pentru talentul său muzical, dar și pentru carisma ei. De-a lungul timpului, aceasta a urcat pe scenă de sute de ori și a încântat fanii cu melodiile sale. Prin muncă și pasiune pentru muzică, a reușit să strângă în jurul său o comunitate mare de oameni care o apreciază. Recent, însă, vedeta a făcut o dezvăluire mai puțin plăcută celor care o urmăresc.
Soția lui Ștefan Bănică a avut întotdeauna o relație strânsă cu fanii săi. Vedeta obisșnuiește să își țină prietenii virtuali la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei. Cu toate acestea, recent, artista a venit cu o veste mai puțin plăcută pentru cei care o urmăresc. Conform declarațiilor sale, după toată munca pe care a depus-o de-a lungul timpului, a avut parte de o surpriză neplăcută. Canalul ei de YouTube a fost închis în urma unor cover-uri și a unor neînțelegeri.
Lavinia Pîrva, anunț neplăcut pentru fani
Cu toate că afirmă că nu a încălcat nicio regulă, contul său de YouTube a fost dezactivat, iar Lavinia Pîrva speculează că acest lucru s-ar fi întâmplat din cauza câtorva cover-uri realizate la piese care nu îi aparțin. Cântăreața a menționat că a acordat drepturi de autor și monetizare pentru melodiile încărcate pe canalul său personal de muzică, dar în ciuda acestor acțiuni a rămas fără cont.
„Hello! Vreau să vă povestesc un lucru care mi s-a întâmplat în ultima perioadă, și anume că am pierdut canalul de YouTube. Canal pentru care am muncit destul de mult, iar lucrul acesta s-a întâmplat pentru faptul că am ales să cânt niște cover-uri ale unor piese sârbești. Eu, fiind din Timișoara, crescând cu muzica asta, mi-a făcut plăcere să am astfel de muzică în repertoriu. Dar, din păcate, nu am putut să merg cu proiectul ăsta mai departe, deoarece producătorii și compozitorii piesei nu au fost de acord, astfel încât au ales să închidă canalul, deși eu le-am oferit, bineînțeles, monetizarea și am trecut drepturile autorilor. Dar, pur și simplu, nu au fost de acord', a transmis Lavinia Pîrva.
Cum își crește vedeta fiul
Cu toate că pe plan profesional lucrurile nu au mers foarte bine în ultima perioadă, pe plan personal vedeta este o femeie împlinită. Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică sunt părinții unui băiat de 4 ani, care le face fiecare zi specială. În cadrul unui interviu pentru Unica.ro, artista a dezvăluit cum îl educă pe fiul ei, Alexandru, și cine îi este alături în această perioadă, deoarece nu au angajat o bonă.
„Nu vreau să fiu lipsită de modestie, dar mă descurc. Și mă descurc foarte bine. Mai ales că acum am început un proiect nou, am făcut un album întreg pe care urmează să-l lansez. Am terminat piesele noului proiect, urmează să filmez videoclipuri la toate piesele. Este destul de mult de muncă. Concerte multe în sensul acesta, muzica balcanică a prins foarte bine. Și vacanță. Abia aștept', a spus Lavinia Pîrva pentru Unica.ro.
Chiar dacă are o serie de spectacole în toată țara, vedeta preferă să se întoarcă acasă în fiecare seară pentru a fi alături de fiul său, Alexandru. De asemenea, atât ea cât și Ștefan Bănică primesc un sprijin semnificativ din partea mamei cântăreței.
Citește și:
Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, au împlinit 11 ani de la cununia civilă. Mesajul emoționant transmis de actriță
Foto: Arhiva ELLE