Lavinia Pîrva, confesiuni despre fiul ei, Alexandru. Ce frici are în ceea ce privește creșterea lui: „Este un copil cu personalitate puternică”

Lavinia Pîrva a vorbit despre temerile pe care le are în calitate de mamă.

Lavinia Pîrva este mama unui băiețel, pe nume Alexandru, pe care îl are alături de soțul ei, Ștefan Bănică. Artista și cântărețul au preferat până acum să îl țină cât mai departe pe fiul lor de expunerea publică, drept urmare au ales să publice rar imagini cu cel mic și fără să îi dezvăluie chipul. 


Lavinia Pîrva, despre creșterea fiului ei, Alexandru

Lavinia Pîrva se preocupă intens de creșterea fiului ei și adoră să petreacă timpul cu el, făcând diverse activități împreună. La cei 5 ani pe care îi are Alexandru, el are deja numeroase preocupări în zona artistică. Artista a făcut acum ceva timp o serie de mărturisiri referitoare la copilul ei.

„Sigur că am ajutor, însă recunosc că, în mare parte, mă ocup personal de educația și evoluția fiului meu. Fac asta cu dragoste, plăcere și asumare.


Ca mamă, sigur că sunt fascinată de tot ce înseamnă el, însă, obiectiv vorbind, Alexandru este un copil normal, cu preocupări firești pentru vârsta lui, și asta ne și dorim, să aibă o copilărie normală, nu voi pune niciodată presiune pe el. Consider că sarcina mea este de a-i oferi variante. El va alege ce va face. Îi place când ne vede pe scenă, a început și lecțiile de pian, îi plac filmele și teatrul. Dar cred că este firesc, pentru că a crescut în mediul acesta, însă este prematur să spunem că asta va face în viață', a declarat Lavinia Pîrva pentru VIVA!

În ceea ce privește educația fiului ei, Lavinia Pîrva a recunoscut că încearcă să fie o mamă răbdătoare și să îi ofere lui Alexandru un mediu în care să crească armonios. 

„Pentru mine, cel mai important lucru este să fie sănătos fizic și emoțional. Cred că, dacă aceste lucruri sunt gestionate bine, restul vine cumva de la sine. Noi îi oferim lui Alexandru toată dragostea și atenția noastră, dar, în același timp, Alexandru are și reguli pe care ușor, cu blândețe, dar și cu fermitate, le va respecta și le va înțelege tot mai bine pe măsură ce înaintează în vârstă, este un copil cu personalitate puternică și nu este simplu, dar sarcina noastră este să găsim soluția potrivită tipului său de caracter, pentru a deveni apoi un adult echilibrat, înțelept, disciplinat și cu încredere în propriile forțe. Dar pentru asta cred cu tărie că este extrem de important ca părintele să aibă răbdare, timp și să fie dedicat creșterii și educației copilului. Aud și văd tot mai des cum copii eminenți sunt dereglați emoțional, iar asta, din păcate, le influențează tot restul vieții, indiferent de capacitatea lor de a face lucruri mărețe. Asta mă înspăimântă teribil', a adăugat Lavinia Pîrva pentru sursa citată.

Într-un alt interviu, Lavinia Pîrva a vorbit cu emoție despre fiul ei, Alexandru, și despre pasiunile lui.

„Alexandru este un copil extraordinar pentru că eu, ca mamă, aș putea vorbi mult și bine la superlativ despre copilul meu, dar obiectiv vorbind, este un copil absolut normal, care face lucruri normale pentru vârsta lui, cum este normal să fie un copil de vârsta lui. Este ușor prematur să vorbim despre pasiunile lui, dar el a crescut în mediul acesta. Îi place să mergem la teatru, îi place să ne vadă pe scenă, face ore de pian, dar nu știu ce va vrea să facă în viitor. Ce va vrea el să facă, aia să facă!', a spus Lavinia Pîrva pentru Playtech Știri.


Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică au ales ca fotografiile care îl înfățișează pe fiul lor, Alexandru, să fie realizate cu discreție, astfel încât să nu dezvăluie prea mult. Cei doi au explicat de ce nu au făcut publice imagini cu chipul băiatului lor.

„Alexandru este foarte năstruşnic acum. Dar, în acelaşi timp, nu ne-am dorit să-l expunem momentan. Cu siguranţă vom face acest lucru atunci când vom simţi', a spus Lavinia Pîrva pentru VIVA!.


Ștefan Bănică a precizat faptul că își dorește ca Alexandru să se bucure de copilăria lui, fără să resimtă presiuni din exterior.

„Alexandru are tot dreptul să se bucure de copilăria lui, nu-mi doresc să fie arătat cu degetul că e copilul nostru. Doamne fereşte!, nu ne ascundem de lucrul ăsta, dar nici nu-l băgăm în faţă doar de dragul de a apărea. Îmi doresc să se dezvolte exact ca un copil normal, fără presiuni venite din afară', a declarat Ștefan Bănică pentru sursa citată.

Citește și:
Adelina Pestrițu, confesiuni inedite despre fiica ei. Ce spune despre relația dintre Zenaida și tatăl acesteia: „Simte nevoia să…

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people