Laurențiu Reghecampf și iubita sa, Corina Caciuc, sunt în culmea fericirii. Antrenorul de fotbal a devenit tată pentru a treia oară și a mers în vizită la maternitate pentru a-l vedea pe fiul lor, Liam. Fostul soț al impresarei Anamaria Prodan a publicat și prima imagine cu cel de-al treilea copil, la scurt timp după ce a venit pe lume.
Laurențiu Reghecampf, prima fotografie cu fiul său, Liam
Celebrul antrenor a devenit tată pentru a treia oară, iar Corina Caciuc l-a făcut un bărbat cât se poate de fericit. Cu un zâmbet larg și emoție în ochi, Laurențiu a împărtășit cu fanii de pe rețelele de socializare prima fotografie alături de Liam, făcută la maternitate. Iubita sportivului a născut un băiețel sănătos, care urmează să îi cunoască pe ceilalți doi frați, Laurențiu Jr. și Luca. De asemenea, antrenorul a postat și o imagine cu băieții lui mai mari pentru a anunța venirea pe lume a lui Liam, iar în descrierea de pe Instagram le-a transmis cât de mult îi iubește.
„Astăzi dimineață s-a născut Liam, frățiorul vostru ! Vă iubește tata❤️', a scris Laurențiu Reghecampf în dreptul unei fotografii cu cei doi băieți ai lui.
La scurt timp mai târziu, acesta a postat și prima fotografie cu micuțul nou-născut. Laurențiu Reghecampf nu a lăsat la vedere chipul său, ci l-a strâns drăgăstos în brațe. Antrenorul nu a făcut o declarație în cadrul imaginii, ci doar a scris simplu „Liam🍀❤️🙏', lăsând fotografia să vorbească de la sine. De asemenea, numele ales începe special cu litera „L', la fel cum este și în cazul celorlalți copii.
Antrenorul a oferit detalii despre relația cu iubita sa
Potrivit Spynews, Corina a născut natural și urmează să mai stea câteva zile în spital cu copilul. Tânăra a devenit mamă pentru prima oară, iar partenerul ei declara recent că amândoi se află în cea mai fericită perioadă a vieții. În cadrul unui podcast online, Reghecampf a povestit cum s-a cunoscut cu Corina și și-a declarat public dragostea față de femeia care i-a dăruit un copil.
,'Am cunoscut-o la un eveniment, la o petrecere, dar nu direct, doar am văzut-o. Nu am încercat să iau legătura cu ea și să o cunosc cu adevărat. Sunt foarte fericit, o iubesc, o să avem un băiat împreună. Simt că lucrurile pentru mine au luat o întorsătură foarte pozitivă. Mi-aș fi dorit ca și Anamaria să aibă parte de același lucru', a menționat Laurențiu Reghecampf în cadrul podcast-ului „Acasă la Măruță'.
Citește și:
Cine a vizitat-o pe Amber Heard în noaptea dinaintea depunerii actelor pentru divorțul de Johnny Depp?
FOTO: Arhivă ELLE