Laura Cosoi, mărturisiri inedite despre relația pe care a avut-o cu Smiley

Laura Cosoi a vorbit despre povestea de dragoste pe care a trăit-o alături de Smiley și despărțirea care i-a luat prin surprindere pe fanii celor doi.

Laura Cosoi, mărturisiri inedite despre relația pe care a avut-o cu Smiley

Laura Cosoi şi Smiley au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din România. S-au cunoscut în anul 2007, în cadrul serialului „Cu un pas înainte”, difuzat de PRO TV, acolo unde erau și colegi.

În 2012, după o relație de mai bine de cinci ani, cei doi au decis să se despartă, menționând la vremea respectivă că separarea este de comun acord și că pentru amândoi este cea mai bună variantă. Atât Laura Cosoi, cât și Smiley au păstrat discreția cu privire la motivele care au dus la despărțire și și-au refăcut viața alături de alte persoane.

Recent, Laura Cosoi a vorbit cu sinceritate despre relația pe care a avut-o cu Smiley, dar și despărțirea lor, care a reușit să ia prin surprindere pe toată lumea, aspect întărit și de declarațiile actriței. Fanii celor doi îi îndrăgeau și se așteptau să îi vadă cât mai mult timp împreună. „Noi am fost atunci foarte iubiţi ca pereche, oamenii plângeau când ne-am despărţit. N-am avut probleme că presa ne-a surprins într-o ipostază greşită sau că a scris ceva urât despre noi, că nu avea ce. Nu aveam secrete sau un trecut încărcat. Nu ne-am înşelat. Deci nu pot spune că ne-a dăunat în vreun fel”, a declarat Laura Cosoi într-un interviu pentru okmagazine.ro.

Laura Cosoi a adăugat că în prezent cei doi au rămas în relații apropiate și l-a felicitat pe Smiley pentru faptul că urmează să aibă un copil alături de Gina Pistol, partenera lui. „Da, l-am felicitat. Am rămas în relații bune și mă bucur pentru ei amândoi. Mi se pare că asta e împlinirea supremă și sunt convinsă că și pentru el, căci merită, e un om foarte bun”, a povestit Laura Cosoi pentru sursa citată.

Laura Cosoi formează un cuplu cu Cosmin Curticăpean. Cei doi s-au cunoscut în 2003, iar în 2012 și-au început relația. În 2015 s-au căsătorit, iar cei doi au împreună două fetițe: Rita și Vera. În ceea ce îl privește pe Smiley, el are o relație de mai bine de trei ani cu Gina Pistol.

Citește și:
Vlad Gherman, declarație tristă la două săptămâni de la despărțirea de Cristina Ciobănașu

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people