Laura Cosoi face dezvăluiri despre cariera ei, după ce a devenit mamă pentru a treia oară: „Un proiect cât de curând în televiziune”

Laura Cosoi a vorbit despre planurile ei profesionale.

Laura Cosoi face dezvăluiri despre cariera ei, după ce a devenit mamă pentru a treia oară: "Un proiect cât de curând în televiziune"

Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, formează unul dintre cuplurile solide din showbiz-ul românesc. S-au cunoscut în anul 2003, iar în 2012 și-au început relația. În 2015 s-au căsătorit iar acum sunt cu adevărat împliniți, având trei fetițe superbe, Rita, Vera și Lara, cu care se mândresc ori de câte ori au ocazia.

Laura Cosoi și soțul ei au o căsnicie solidă și foarte mulți se întreabă care sunt secretele din spatele relației lor fericite. Actrița și-a obișnuit fanii cu sinceritatea cu care abordează atât momentele frumoase, cât și cele neplăcute din viața ei. Recent, vedeta a vorbit despre relația cu soțul ei, dar și planurile ei profesionale de când a devenit mamă pentru a treia oară.

Actrița a dezvăluit într-un interviu acordat recent că a primit câteva propuneri pentru a reveni în televiziune.

„Deocamdată încă spectacolele pe care le joc: „Ghici, cine te sună!”, „Barza domnului ministru” și acum încă o repetiție la Teatrul Elisabeta pentru o comedie în regia Taniei Popa alături de Gabi Costin și Olimpia Melinte. Da, sunt propuneri în sensul că sper să încep un proiect cât de curând în televiziune, la un serial, însă deocamdată vă invit pe Netflix, pentru că acolo este serialul „Înfruntarea bacilor” care are mare succes, a fost și în top trei dacă nu mă înșel”, a declarat Laura Cosoi în interviul acordat Playtech știri.

Laura Cosoi a mai vorbit în același interviu și despre dorința de a deveni mamă pentru a patra oară.

„Cosmin zice da. Îți spun din start, Cosmin își mai dorește. Și eu îmi mai doresc. O să vedem dacă se întâmplă, nu știu. Nu e atât de simplu, în sensul că trebuie să fim foarte prezenți în viețile lor și suntem doi la trei, ele cresc, au alte nevoi și trebuie să găsim dansul acesta perfect. Noi suntem compleți de la primul copil, știe Dumnezeu ce ne pregătește. Dacă este să vină un băiețel, se va bucura foarte mult, dar nu de asta își mai dorește un copil”, a precizat ea pentru sursa citată.

Vedeta a mai făcut și unele dezvăluiri despre cele trei fiice adorabile pe care le are.

„Rita și cu Vera sunt împreună tot timpul, vorbesc, povestesc, se joacă, se ceartă, se împacă. Încerc să nu intervin în relația lor, să nu fac comparație, nu le responsabilizez foarte tare în ceea ce o privește pe Lara, care are 8 luni. Cea mică nu este la creșă, dar urmează să meargă de la un an. Și pe surorile ei tot la un an le-am dus la creșă”, a mai povestit Cosoi pentru Playtech.

Laura Cosoi se declară o mamă cât se poate de fericită și împlinită, chiar dacă uneori se confruntă cu dificultăți. Actrița susține că este o mamă blândă, dar știe să își impună limitele în fața celor mici și recunoaște că trăiește o mulțime de aventuri alături de fetițele ei.

„Îmi place foarte mult. E plină, dar există satisfacții fantastice. Fetițele mele sunt foarte tandre și iubitoare. Încontinuu „mama, mama” și îmi place chestia asta foarte mult. Noi suntem super legați de copii, facem totul cu ei și e o alegere asumată. Sunt o mamă blândă, dar nu știu dacă sunt mai blândă decât Cosmin. Amândoi le punem limite și nu zic de două ori ceva. Când e NU, nu e voie, nu negociem. Cu siguranță aș avea mai multe probleme, dacă aș avea timp să mi le pun. Uneori nu îmi ies toate situațiile, adică încerc să am mult mai multă răbdare, să fu mai îngăduitoare, să pun în coș doar lucrurile care chiar contează, adică să nu sar imediat cu gura pe ele, că au făcut, au deschis, au scos. Sunt chestii care nu sunt atât de importante, în economia situației, dar uneori nu îmi iese și îmi e ciudă pe mine. Asta are legătură cu mine, cu faptul că nu dorm suficient, sunt obosită și atunci îmi pierd răbdarea, dar nu sunt chestii pe care nu le pot gestiona, doar că nu le gestionez cum mi-ar plăcea mie.”, a mărturisit Laura Cosoi, într-un interviu anterior acordat WOWnews.

Citește și:
Gina Pistol, mesaj în lacrimi după ce a arătat din greșeală prima imagine cu chipul micuței Josephine

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people